Marti seara, TVR 1 a difuzat un documentar excelent despre monica lovinescu si Virgil Ierunca , realizat de Mariana Badan.

In ultima vreme, prezenta lui Tudor Giurgiu la conducerea televiziunii publice e din ce ce mai vizibila, in sensul bun al cuvintului. Se simte, dincolo de calitatea crescinda a emisiunilor, o atitudine noua, o intoarcere benefica a realizatorilor in directia educatiei publicului. Iar lucrul asta ma bucura si-mi da speranta. In sensul acestei atitudini noi a curs si documentarul despre Monica Lovinescu si Virgil Ierunca, cei doi romani pentru care Parisul a fost timp de peste cincizeci de ani un fel de marele Bucuresti. Este incredibila forta linistita pe care aceasta femeie poate s-o degaje inca, desi, acum, stind in fotoliu, infasurata in patura, in timp ce era intervievata, nu parea decit o batrinica de treaba povestind nepotilor incredibilele sale aventuri de tinerete. Sint multe lucruri cu tilc care pot fi spuse despre aceasta eroina a undelor, a carei voce a fost, pentru regimul comunist si pentru Ceausescu, in special, mai rea decit o intreaga agentura straina. Dar, dincolo de aceste mari amanunte ale istoriei anticomunismului romanesc, ceea ce ma fascineaza de fiecare data cind o vad pe Monica Lovinescu e un detaliu care tine de tabiet: felul ei de a fuma. Ma gindesc la acest viciu al dnei Lovinescu si, invariabil, ii inregistrez prezenta cu ochi de regizor. Caci, priviti cu atentie, domnia sa fumeaza ca un personaj. Observ in felul de a tine porttigaretul un amestec gestual pe care nu l-am sesizat la nimeni altcineva. E, pe-o parte, eleganta unei dive rafinate si, pe de alta, masculinitatea unui fumator impatimit, care soarbe fumul cu o pofta nebuna si contaminativa. Asa ca, de fiecare data cind o vad pe Monica Lovinescu fumind, ma gindesc ca gestul asta o caracterizeaza intr-un plan mai extins si simbolic: tot ceea ce a facut la Europa Libera a fost ca un fum de tigara fina, tras adinc in piept si expirat direct in fata lui Ceausescu.