Social

Politician incomod, trimis dupa gratii

Fost
ul ministru de Interne al Poloniei Janusz Kaczmarek, un critic cunoscut al premierului Jaroslaw Kaczynski , a fost arestat. Scandal de proportii pe scena politica din Polonia. Ex-ministrul de Interne Janusz Kaczmarek a fost arestat joi sub acuzatia de obstructionare a justitiei. O data cu el, Agentia Interna de Securitate a mai retinut doua figuri marcante ale administratiei din Varsovia - Konrad Kornatowski, fost sef al politiei poloneze, si Jaromir Netzl, presedinte si director general al principalei companii de asigurari din tara (PZU), aflata in proprietatea statului. „Au fost arestati pentru obstructionarea justitiei intr-o ancheta privind operatiunea anticoruptie de la Ministerul Agriculturii“, a declarat un purtator de cuvint al Parchetului. La inceputul lunii august, Janusz Kaczmarek a fost demis din functia de ministru de Interne in urma unor acuzatii extrem de grave. El era banuit ca l-a avertizat pe ministrul Agriculturii din acea perioada, Andrzej Lepper, ca este investigat de Biroul Anticoruptie. Potrivit oficialilor, aceasta „ scurgere de informatii“ a afectat grav ancheta si a determinat inaturarea lui Kaczmarek. Unii analisti spun insa ca intreaga operatiune nu e decit o sarada pusa la cale de guvernul din Varsovia. Executivul incearca astfel sa-l reduca la tacere pe Janusz Kaczmarek, care e un critic aspru al premierului Jaroslaw Kaczynski . Kaczmarek i-a acuzat pe seful guvernului si pe unii membri ai cabinetului ca folosec ilegal serviciile secrete, in scopuri politice. Potrivit spuselor sale, agentiile de spionaj din Polonia supravegheaza zeci de politicieni si jurnalisti, iar datele obtinute astfel sint utilizate discretionar de catre putere. Saptamina trecuta, fostul ministru de Interne a depus marturie in fata unei comisii parlamentare pe aceasta tema. Transcriptul audierii a fost citit cu voce tare in plenul legislativului, in cadrul unei sedinte cu usile inchise. Dupa intrunire , multi parlamentari au calificat acuzatiile lui Janusz Kaczmarek la adresa premierului drept „inspaimintatoare“. Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de stiri generale Acasa.ro
  •   2007-08-31
  •  
  •   comentarii

Articol scris de

Acasa.ro

Vezi toate articolele

Articole din social

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, Ovidiu Leonte: Tendinte ale tehnologiei in 2014

Expertul Acasa.ro, Ovidiu Leonte, specialist IT&C

Pune o intrebare


Citeste pe Romaniatv

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului