Recomandarea saptamanii

Castiga accesorii personalizate Men In Black 3

Castiga accesorii personalizate Men In Black 3
"Barbatii in negru" revin pe marile ecrane. In "Men In Black 3", agentii J(Will Smith) si K (Tommy Lee Jones) se intorc in timp. Mergi sa vezi filmul din 25 mai si inscrie-te la concurs. Poti castiga.

Vremea in Bucuresti

23° C

Min.:20° C

Max.:23° C

partial innorat

Philippe Grimbert lansează în Romania un roman despre Holocaust

Categorii: Social
Marime text Minus_h Plus_h  
Philippe Grimbert
Scriitorul francez Philippe Grimbert va fi prezent în Romania, între 26 şi 28 aprilie, pentru a-şi lansa volumul "Un secret", ce spune povestea unei familii care trăieşte drama Holocaustului, potrivit unui comunicat de presă al Editurii Trei. Romanul vorbeşte despre două cupluri dintr-o familie de evrei , din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, se arată în prezentarea cărţii. Unul dintre personaje, în varstă de 15 ani, trăieşte drama iubirii interzise, la care contribuie şi fratele său vitreg şi mama acestuia, dar şi prima soţie a tatălui său. "Înainte de toate, această carte se adresează celor absenţi, predecesorilor mei care au dispărut dintre noi din cauza unor asasini ", spune Philippe Grimbert într-un comunicat de presă. "Cartea mea doreşte să devină mormantul pe care nu l-au avut niciodată." Scriitorul va susţine, joi, o lectură bilingvă a unor fragmente din romanul său. Evenimentul va avea loc la Institutul Francez din Bucureşti. Vineri, autorul va acorda autografe la Librăria Humanitas Cretzulescu, iar sambătă va participa la un eveniment unde vor mai vorbi redactorul-şef adjunct al revistei Elle , Mihaela Spineanu sau directorul general Edipresse AS Romania, Cristina Simion . Psihanalist şi scriitor, Philippe Grimbert a primit distincţiile "Prix Wizo" şi "Prix des Letrices D'elle", în anul 2005 sau "Prix Goncourt de Lyceens", în 2004.
Autor:
Sursa: NewsIn
Data: 2007-04-24
Print_icon Email_icon   Facebook_icon   Twitter_icon   Delicious_icon   Ym_icon  
Voteaza: 
Lloop-icon Vizualizari: 210 Lstar-icon Rating: 0
Adauga comentariul tau la articolul "Philippe Grimbert lansează în Romania un roman despre Holocaust"
Sau
Logeaza-te pe facebook pentru a posta comentariul
Va rugam completati E-mail valid.
Va rugam completati Nume.
Va rugam completati E-mail valid.
Reset
Cei care au citit "Philippe Grimbert lansează în..." au citit si :
Bacalaureat 2012: Incep inscrierile

Bacalaureat 2012: Incep inscrierile

In intervalul luni, 28 mai - miercuri, 30 mai absolventii claselor a XII-a se pot inscrie la prima sesiune de bacalaureat din acest an. citeste mai departe »
Plimbari gratuite pe lacul Herastrau, luni si marti

Plimbari gratuite pe lacul Herastrau, luni si marti

Cele doua zile libere de luni, 30 aprilie, si marti, 1 mai, vor putea fi petrecute si in parcul Herastrau din Bucuresti, la o plimbare gratuita cu vaporasele. Administratia Lacuri, Parcuri si Agrement Bucuresti (ALPAB) pune la dispozitie 5 vaporase cu o capacitate totala de 430 locuri. citeste mai departe »
Statuie  reprezentativa pentru barbatii romani, cu ocazia Zilei Barbatului

Statuie reprezentativa pentru barbatii romani, cu ocazia Zilei Barbatului

In parcul "Lumea Copiilor" din Bucuresti, chiar de Ziua Barbatului (5 mai), ar putea fi ridicata o statuie citeste mai departe »
Ce se intampla acum pe site
Cum sa il determini pe sef sa te placa
anonim a comentat la articolul Cum sa il determini pe sef sa te placa

acum 6 ore, 46 minute, 20 secunde

Cum sa il determini pe sef sa te placa
anonim a comentat la articolul Cum sa il determini pe sef sa te placa

acum 6 ore, 49 minute, 18 secunde

Angajatii ar putea merge in vacanta de Paste cu tichete de vacanta de la angajator
anonim a comentat la articolul Angajatii ar putea merge in vacanta de Paste cu tichete de vacanta de la angajator

acum 11 ore, 32 minute, 18 secunde