Social

Pensiile vor creşte, însă foarte puţin

Aproximativ 1,7 milioane de pensionari au toate şansele să primească pensia mărită cu începere din aprilie, acest an. „Legea 19/2000 privind pensiile va fi revizuită din nou astfel încat acordarea punctelor de pensie pentru cei care au muncit în grupele I şi II să se facă în mod echitabil . În consecinţă, la calculul pensiei se va lua în considerare faptul că aceste persoane au plătit contribuţii mai mari la sistemul de asigurări sociale, deşi au ieşit la pensie mai repede", i-a asigurat ieri preşedintele Casei Naţionale de Pensii şi alte Asigurări Sociale, mihai constantin Şeitan, pe cei aproape 100 de pensionari gălăţeni care au pichetat sediul Ministerului Muncii. El a mai precizat că "foarte curand va intra în vigoare şi o ordonanţă de urgenţă potrivit căreia pensiile celor care au lucrat înainte de 1962 vor fi calculate luand în considerare salariul mediu pe economie, şi nu salariul minim, ca pană acum". Preşedintele CNPAS estimează că, odată cu intrarea în vigoare a ordonanţei, aproximativ 1,7 milioane de pensionari vor beneficia de o majorare a pensiei cu 14%, iar efortul bugetar va fi de aproximativ 4,5-5% faţă de cel aprobat iniţial. Reprezentanţii pensionarilor s-au declarat parţial mulţumiţi de promisiunile venite de la MMSSF, dar consideră că nu au pierdut timpul venind la Bucureşti.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea