Social

Pedepse fizice pentru elevi

Profesorii din Anglia si Tara Galilor pot recurge la pedepse fizice pentru disciplinarea elevilor. O lege care prevede noi masuri de disciplinare a elevilor a intrat in vigoare ieri in Marea Britanie. Actul normativ incearca sa puna capat mentalitatii ca profesorii nu le pot spune elevilor ce sa faca. De acum inainte, profesorii au dreptul sa tina elevii sub control, inclusiv prin mijloace fizice, sa foloseasca forta, „in mod rezonabil“, pentru a pune capat agresiunilor in care pot fi raniti copii sau cadre didactice si sa dea afara din clasa elevii indisciplinati. Profesorii pot lua astfel de masuri si in afara scolii, in mijloacele de transport in comun sau in centrele comerciale. Stop violentei Ministrul britanic al educatiei, Alan Johnson, a explicat ca actiunea este vitala pentru a pune capat violentei si comportamentelor inadecvate din scoli. Profesorii se temeau ca orice contact fizic cu elevii ar putea determina parintii sa ii dea in judecata. Potrivit Reuters, legea va clarifica drepturile profesorilor in disciplinarea elevilor. Sindicatul National al Profesorilor a salutat aparitia legii. Profesorii vor putea confisca telefoane mobile sau Ipod-uri, in speranta ca elevii vor renunta sa mai trimita SMS-uri de amenintare altor colegi sau sa filmeze cu telefonul mobil scene de bataie intre copii. Parinti amendati Un amendament la legea pentru prevenirea crimelor le va permite profesorilor sa controleze daca elevii au arme asupra lor. Scolile vor avea dreptul sa pedepseasca elevii si prin detentie in afara programului de studiu, fara a mai cere consimtamintul parintilor - in pauza de prinz, dupa terminarea orelor sau simbata. Parintii vor fi nevoiti sa isi asume responsabilitatea pentru actiunile copiilor lor, putind fi amendati cu pina la 1.000 de lire sterline, in baza unor contracte semnate cu scoala.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea