Social

Patronul Enron a murit înainte să afle verdictul

Principalul vinovat al imensului scandal care a zguduit lumea financiară americană, fostul preşedinte director general al Enron, Kenneth Lay, care aştepta, într-o luxoasă staţiune montană, pronunţarea sentinţei în procesul intentat, a scăpat de pedeapsa inevitabilă care îl aştepta, ca urmare a unui accident cardiac fatal. Compania Enron, cu sediul în Houston (Texas), cea mai mare din lume care se ocupa cu intermedierile în domeniul energetic şi, totodată, a şaptea din America în ce priveşte potenţialul financiar (capitalizarea depăşind 100 miliarde de dolari), a dat, cum se ştie, un răsunător faliment în 2001, lăsand în urmă datorii de peste 30 miliarde dolari şi aruncand pe drumuri peste 4.000 de salariaţi. Cauzele au fost malversaţiunile şi fraudele, în care rolul principal l-au jucat Lay, împreună cu directorul executiv al Enron, Jeffrey Skilling, amandoi pasibili de închisoare pe viaţă, sentinţele urmand să fie pronunţate în septembrie. În varstă de 64 de ani, Lay era una din cele mai influente personalităţi ale vieţii economice şi financiare americane, un apropiat al preşedintelui Bush, care îl răsfăţa cu apelativul "Kenny boy" şi, totodată, important contributor la fondurile electorale ale Partidului Republican de guvernămant. Timp de şase ani consecutiv, între 1996-2001, revista "Fortune" a desemnat Enron ca fiind "cea mai inovativă companie din America". Iar pentru "Economist", compania era "un cult evanghelic, avandu-l în frunte pe Lay ca noul ". Vestea că în spatele faţadei înfloritoare se dăduse un tun financiar, inclusiv vanzarea din timp, de către personalul executiv, a pachetului de acţiuni deţinute, înainte de a se declara falimentul, în vreme ce acţionarii mici şi mijlocii au fost ruinaţi, a provocat efectul unui trăsnet. Pentru a împiedica repetarea unui caz asemănător, Congresul american a adoptat o lege specială, care impune reguli de audit mult mai drastice şi face direct răspunzători pe directorii marilor companii pentru neregulile constatate în activitatea financiară a acestora. Decesul l-a scutit pe Lay de a-şi petrece restul zilelor în spatele gratiilor. Pe complicele său, Skilling, îl pandeşte în schimb închisoarea, pentru nu mai puţin de... 185 ani.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea