Social

Parlamentul a ajuns depozit de legi expirate

Peste o suta de legi sunt abandonate in sertarele Camerei Deputatilor. Razboaiele politice duse la televizor ocupa timpul alesilor care prefera dezbaterea in direct in locul dezbaterii din plen. Randamentul deputatilor in comisiile parlamentare scade de la an la an. 73 de proiecte de lege , adoptate prin procedura tacita in anul 2007, noua pe anul in curs, iar alte 144 de initiative legislative aflate in prezent cu termenul de adoptare al raportului depasit reprezinta noul record negativ in materie de eficienta. Prin sertarele unor comisii mai exista legi care, in mod normal, ar fi trebuit sa-si primeasca raportul si sa ajunga in plen inca de prin 2004. Nu de putine ori, Camera Deputatilor s-a gasit in situatia de a nu avea ce proiecte de lege sa dezbata pe ordinea de zi datorita incetinelii cu care propriile comisii elaborau rapoartele pe marginea proiectelor de lege. Lipsa de cvorum datorata absentelor nemotivate ale multor deputati, instabilitatea politica, dar si inexistenta vointei politice in cazul unor propuneri legislative cu miza au condus la blocarea multora dintre proiecte la nivelul acestor comisii. Anul trecut, 73 de proiecte de lege au fost adoptate tacit, alte noua fiind inregistrate in primele doua luni ale anului in curs. Spre comparatie, in anul 2006, doar 15 astfel de initiative au trecut de Camera prin aceasta procedura, in timp ce in anul electoral 2004 au fost inregistrate sase cazuri. Alte legi asteapta adoptare tacita In prezent, la nivelul comisiilor parlamentare ale acestei Camere exista 144 de proiecte de lege cu termenul de depunere a raportului depasit. Deputatii juristi sunt codasi la 32 din cele 52 de initiative de lege existente pe masa lor. Sunt urmati de colegii de la industrii, cu 28 de intarzieri din 37, cei de la Comisia de de buget-finante, banci, cu 20 restante din 34, si din cea de munca care au depasit termenul de depunere la 17 din proiectele aflate in lucru. Lipsa totala de randament da insa dovada Comisia pentru politica economica si privatizare: unica initiativa legislativa aflata pe ordinea de zi are termenul de raport depasit. Restante de cativa ani De cele mai multe ori, membrii comisiilor au invocat in favoarea lor volumul prea mare de lucru. La unele comisii mai exista unele proiecte de lege al caror termen de finalizare a raportului se pierde undeva prin 2004 sau 2005. La nivelul Comisiei de cultura, proiectul de lege privind Arhivele Nationale ar fi trebuit sa primeasca raport inca din luna noiembrie 2004. Tot in 2004, dar in octombrie, era fixat termenul de raport la Comisia juridica pentru Codul Civil. Deputatii juristi dau dovada de aceeasi viteza de reactie si in cazul altor cinci proiecte cu termene expirate in 2006. Printre ele, proiectul legii lustratiei, asa-numita lege antinomenclatura si cea a patronatelor. La sanatate, pe ordinea de zi inca mai exista proiectul de lege privind Comisia Nationala a Spitalelor, desi termenul de raport era fixat pentru 2005. Topul celor mai vechi proiecte in lucru la comisii
  • Proiect de lege privind Codul Civil - termen raport Comisia juridica 14.10.2004
  • Proiect de lege privind Arhivele Nationale - termen raport Comisia de cultura 23.11.2004
  • Proiect de lege privind Comisia Nationala a Spitalelor – termen raport Comisia pentru sanatate 19.12.2005
  • Proiectul legii lustratiei - termen raport Comisia juridica 15.06.2006
  • Propunere legislativa "Legea farmaciei" - termen raport Comisia pentru sanatate 28.06.2006
  • Legea antinomenclatura - termen raport Comisia juridica 29.06.2006 Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de stiri generale Acasa.ro
  • Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

    •  
    •  

    Articol scris de

    Vezi toate articolele

    Articole din social

    Top

    Cauta-ti perechea