Best-sellerul „Masurarea lumii“, tradus recent la Editura Humanitas, este un roman plin de haz despre peripetiile naturalistului Alexander von Humboldt si ale matematicianului Friedrich Gauss. Imediat dupa ce si-a incheiat studiile de filosofie si de litere de la Viena, Daniel Kehlmann, fiul cineastului Michael Kehlmann, a publicat in 1997 primul sau roman, la numai 22 de ani. Dupa inca opt ani, tinarul devenea o celebritate literara, publicind cel de-al cincilea roman al sau, „Masurarea lumii“. Tradus in 37 de tari, cu un tiraj de 1.000.000 de exemplare numai la editia sa din Germania, unde s-a mentinut in topul vinzarilor timp de 35 de saptamini, romanul prezinta povestile a doua personalitati din secolul al XVIII-lea, care infrunta o multime de peripetii, luindu-si ca scop masurarea lumii. Ambele personaje, desi fac sacrificii greu de imaginat de dragul progresului cognitiv, sint caractere diametral opuse in viata curenta. Alexander von Humboldt se ghideaza dupa principiul fix potrivit caruia nimic din jurul sau nu trebuie sa ii ramina necunoscut, astfel ca, pe parcursul nenumaratelor sale expeditii, in special de-a lungul fluviului Orinoco, masoara si analizeaza aproape orice. Pentru stiinta, a gustat otrava , s-a tirit prin grote, a escaladat vulcani , a invatat sa isi stapineasca raul de mare, cerind sa fie legat la bord cu o sfoara si ignorindu-si pur si simplu orice simptom, s-a specializat in studierea si chiar in numararea paduchilor din parul femeilor aborigene. Tot in interesul stiintei, orice farmec feminin il lasa complet rece, iar intilnirile sale cu reprezentante ale sexului frumos sint prilej pentru scene spumoase. In timp ce o tinara incearca sa il dezbrace cu forta, el analizeaza formatul neobisnuit al frunzelor unui copac din apropiere pina cind fata isi da seama ca nu este nimic de facut pentru a-i stirni simturile. Dimpotriva, matematicianul si astronomul Gauss e un client fidel al tuturor prostituatelor din orasul de bastina, Göttingen, pe care nu il va parasi niciodata. Se insoara „din dragoste“, insa chiar in noaptea nuntii sare din pat pentru a-si nota o formula pretioasa. Cele doua personaje au totusi in comun o continua si obsesiva raportare la filosoful Immanuel Kant, pe care cititorul il si intilneste intr-o scena plina de umor: Gauss, obsedat de ideea ca spatiul e curb, incearca sa ii demonstreze marelui filosof german ca s-a inselat cind a afirmat ca spatiul euclidian ar fi forma predilecta a intuitiei noastre. Raspunsul unui Kant decrepit este foarte simplu: „Rahat!“. Daniel Kehlmann are talentul de a nu isi urca personajele geniale pe nici un piedestal, fara sa le minimalizeze totusi meritele. Temperamentul plin de toane al omului de stiinta, ca si consternarea contemporanilor in fata bizareriilor sale sint aspectele care il preocupa cel mai mult pe scriitor, intr-o proza care stie sa dozeze minunat ridicolul si umorul inteligent aproape in fiecare fraza.