Social

ONU. 30 de state pot produce bomba atomică

În
vreme ce dosarul nord-coreean rămane deschis, Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică lansează un nou avertiment: peste treizeci de state au capacitatea să dezvolte energie nuclear ă, într-un timp foarte scurt, în lipsa unui sistem de cotrol al tehnologiei nucleare din partea comunităţii internaţionale. „Trebuie să dezvoltăm un nou sistem de abordare internaţională sau multinaţională a siguranţei nucleare, pentru a rezolva nu doar problema celor nouă state care au arme nucleare , ci şi a celor douăzeci sau treizeci care au capacitatea să dezvolte arme nucleare într-o perioadă foarte scurtă de timp'', a declarat Mohamed El-Baradei, directorul Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică. Avertizarea oficialului ONU survine la doar o săptămană după ce Coreea de Nord a anunţat că a testat prima sa bombă nucleară. Cinci state - Statele Unite, Rusia, China, Franţa şi Marea Britanie au recunoscut oficial că deţin arme nucleare, şi au semnat şi Tratatul de Neproliferare Nucleară. Alte 4 ţări sunt suspectate că deţin bombe atomice: India, Pakistanul, Israelul, iar de săptămana trecută, Coreea de Nord. Mohamed El Baradei susţine că Agenţia pe care o conduce se confruntă acum cu noi provocări, după ce tehnologia nucleară a început să se extindă atat în scopuri paşnice, cat şi militare. El-Baradei a criticat dur şi modul în care politicile de control nuclear sunt aplicate în moduri diferite, pentru state diferite.
  •   2006-10-17
  •  
  •   comentarii

Articol scris de

Acasa.ro

Vezi toate articolele

Articole din social

Sfatul expertului


Citeste pe Romaniatv

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, psihoterapeutul Alexandru Busila: O cariera de succes la varsta de 5 ani

Expertul Acasa.ro, psihoterapeutul Alexandru Busila

Pune o intrebare