Social

Oltenii pierdura din nou

Ce s-au mai bucurat craiovenii după ce, in prima etapă, au invins pe propriul teren Farul cu scorul de 4-0. Ba chiar au fost si liderii clasamentului. Un simplu foc de paie insă, pentru că de atunci Universitatea a mers din esec in esec, iar zilele antrenorului Cioroianu par numărate. Infrangerea din Bănie cu CFR, scor 1 3, a fost pusă de patronul Mititelu pe seama unui accident care stricase pe deasupra si sărbătoarea inaugurării tribunei oficiale a stadionului. "Las’ că ne revansăm noi la Targu Jiu", a spus Mititelu. Saptezeci de minute, oltenii au nutrit sperante că ar putea obtine ieri a doua victorie din campionat. Nu au fost de acord insă Păcurar, care a deschis scorul cu un sut de la peste 30 de metri, usor deviat, si Stromajer, care a finalizat elegant cu capul pe spate. De ce nu au castigat alb-albastrii? Pentru că elevii lui Neagoe au demonstrat că stiu fotbal, că nu au aere de vedete, dar in primul rand pentru că sunt o echipă care isi vede de treaba ei. Aseară tarziu, Cioroianu a demisionat. El ar putea fi inlocuit de unul dintre Zenga , Stoichită, Balaci sau Săndoi. Afla care sunt cele mai importante stiri ale zilei intr-una dintre cele mai bune selectii de informatii. Aboneaza-te la Newsletter-ul de stiri generale al Acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea