Traditia stropitului este legata de cinstirea mironositelor care, mergand la mormantul Mantuitorului pentru a-l unge cu uleiuri aromate, au descoperit miracolul Invierii lui Iisus. La romani, se mai pastreaza si astazi, obiceiul fiind preluat de la maghiari si practicat atat la sate , cat si la oras. In cateva dintre satele harghitene, foarte putine la numar, in special in zona Corundului, traditia se pastreaza ca un vechi ritual , mostenit din tata in fiu. Potrivit acestuia, stropitul se pregateste cu cateva saptamani inainte, baietii isi aleg un conducator, care merge din casa in casa, pentru a sti, din vreme, daca vor fi primiti de gazde si cum sa-si imparta timpul pentru a nu omite vreo gospodarie in care femeile isi asteapta stropitorii. Fiecare grup isi alege trei purtatori de cuvant - unul rosteste salutul, altul este responsabil cu urarile, scurte poezioare premergatoare stropitului: "Lumea-ntreag-am colindat/ Dupa o fata de maritat./ Am gasit o mandra floare / In lume pereche n-are./ Nu o las sa se-ofileasca / O stropesc ca sa-nfloreasca.". Cel de-al treilea recita urarea de ramas bun, urmata de binecuvantarea gazdelor. Prima stropita era fata cea tanara si abia apoi venea randul femeilor maritate. (continuarea in Curierul National )