Social

"Nu eram beat. Am urcat scarile cate patru"

Presedintele francez, Nicolas Sarkozy, a dat explicatii, pentru prima oara, despre comportamentul sau de la conferinta de presa din timpul Summitului G8, din Germania, cand a fost suspectat ca ar fi beat. Sarkozy a precizat ca a ajuns gafaind in fata jurnalistilor pentru ca alergase cu sufletul la gura pe scari , deoarece era in intarziere . "Eram in intarziere, asa ca am urcat scarile cate patru. Nu beau nicio picatura de alcool, dar n-am niciun merit, pentru ca nu-mi place", a explicat Sarkozy, conform cotidianului "Le Parisien". Potrivit AFP, imaginile de la inceputul conferintei din 7 iunie , de la Heiligendamm, au fost accesate de peste un milion de ori pe YouTube. Presedintele francez pare sa aiba respiratia taiata si sa isi stapaneasca cu greu rasul, aspecte care au provocat o adevarata dezbatere privind eventuala sa stare de ebrietate . Liderul francez a adaugat ca a vazut imaginile abia lunea trecuta, cand i-a gasit pe sotia sa si pe cei doi copii privindu-le foarte amuzati. Conferinta de presa a avut loc dupa o intrevedere oficiala cu liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, in cadrul summitului G8. Un jurnalist de la televiziunea belgiana publica, RTBF, a sugerat ca Sarkozy era in stare de ebrietate , spunand ca "aparent, nu bause numai apa". Ulterior, el si-a cerut scuze prin intermediul ambasadei Frantei la Bruxelles.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea