In mediile culturale bucurestene, notiunea de salon muzical are o varsta ce depaseste centenarul. Dintr-o perspectiva poate parea mult, din perspectiva europeana, salonul muzical a aparut mult mai recent decat in vestul Europei. In valtoarea modei redescoperirilor atat de apreciata in zilele noastre, interesul fata de revigorarea atmosferei ce guverna aceste saloane muzicale de la sfarsitul secolului al XIX-lea, inceputul secolului XX este absolut fireasca. La inceput de primavara, Opera Nationala Bucuresti a reluat in foaierul teatrului seria de recitaluri sustinute sub genericul Salonul muzical „Vocile primaverii". Titlul nu este de natura a atrage un nou public, aerul desuet al acestuia si senzatia ca vom asista la ceva de genul montaj literar-artistic limitand diversitatea publicului. Cei care au venit totusi, nu au avut nicio surpriza in cazul celui de-al doilea dintre recitalurile la care ma refer. Soprana Irina Iordachescu a avut invitati de prestigiu, precum baritonul Dan Iordachescu, mezzosoprana Cristina Iordache si nu numai, la pian aflandu-se Madalina Florescu, discreta si eleganta acompaniatoare a diverselor lucrari majoritar de muzica franceza alese din creatia lui Gounod, Chausson, Poulenc, Enescu, Charpentier, Duparc, Massenet. Totul a decurs previzibil, cu aplauze calde si nuantate in functie de calitatea interpretarii. Fotografii de epoca Optiunea pentru cealalta seara de recital, intitulata „Buchete de arii si romante nationale", a putut reprezenta insa pentru spectactor o surpriza. Intentia de a revigora atmosfera salonului muzical de la cumpana secolelor XIX-XX a mers pana la alegerea unui repertoriu autohton la moda in acei ani. Mezzosoprana Oana Andra a dat viata unei serii de romante populare si cantece de salon la moda in acele vremuri, majoritatea culese din colectia „Chitaristul roman", acompaniata fiind la pian de Alexandru Petrovici (cu un moment in care culoarea epocii a fost subliniata de prezenta chitaristului Claudiu Lobont), miscarea scenica fiind semnata de Mihaela Tiganus. Avandu-l ca amfitrion pe muzicologul Grigore Constantinescu, care a intrat si el in jocul artistilor aflati pe scena, Oana Andra a facut tot ce a putut pentru a anima publicul si chiar pentru a-l determina sa fredoneze alaturi de ea refrenul acelor cantece de o candoare ce nu mai poate fi inchipuita la inceput de mileniu trei. Nu este usor ceea ce si-a propus Oana Andra, dar sunt convinsa ca va reusi, mai ales daca toata aceasta poveste va fi pusa intr-un context scenic oarecare si va ajunge sa fie prezentata poate pe mai multe roluri, astfel incat credibilitatea mesajului sa creasca. Asa cum ne uitam cu curiozitate la fotografii de epoca in care recunoastem Bucurestiul anului 1900, am putea fi tentati sa vedem un astfel de spectacol in care atmosfera acelor vremuri ar fi descrisa in mai multe dimensiuni. Daca recitalul la care am asistat nu a facut decat sa ne deschida apetitul in aceasta directie, cu siguranta o montare in acest spirit, care va avea parte de o publicitate de proportii, are toate sansele de a atrage public numeros si divers. Revenind insa la genericul acestei serii de recitaluri, daca se doreste atragerea unui public nou in salile de concert si de spectacol, idei de titlu de genul Salonul muzical „Vocile primaverii" ar trebui sa nu mai fie reluate. Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de stiri generale Acasa.ro