Batranul han se pregateste pentru ospatul de toamna: peste doua zile, berbecul se pune la protap si mustul se toarna in ulcele. De vineri, la Hanul lui Manuc se anunta chef de petrecere. Patronul cramei a anuntat ca mustul de la Dragasani e pe drum, iar pastrama s-a pus la saramura. In curtea interioara , bancile de lemn sclipesc oachese pe la colturi de la prea mult lac. In han, bucurestenii, laolata cu stranierii, se infrupta regeste din platouri bogate si-si pateaza coltul buzelor cu vinul rosu ca sangele proaspat, galgaind. „A trecut unul dintre Cantacuzini pe aici cu un avocat si a spus ca nu o sa schimbe nimic. Da’ eu stiu?!”. Ascuns in spatele unui birou la receptia de la Hanul lui Manuc, Ion povesteste, intr-un parfum de lemn tanar si aer rece de beci, despre soarta unui loc de liniste din inima Bucurestilor. Cica, pana la urma, Cantacuzinii au castigat procesul de restituire a cladirii, dar asteapta 1 ianuarie 2007 ca sa-si intre in drepturi. (continuarea in Evenimentul Zilei )