Social

Muresan a avut profesori de dictie

Una dintre tacticile lui Ioan Avram Muresan in fata procurorilor DNA a fost sa explice inminarea presupusei mite prin firescul unor vechi relatii de prietenie . Acest tip de argument a mai fost folosit si de alti demnitari. In ultima inregistrare din filmuletul productie DNA ajuns pe Internet, fostul ministru Ioan Avram Muresan si omul de afaceri Gheorghe Ciorba elaboreaza strategia apararii. Cei doi trebuie sa se puna de acord asupra declaratiilor ce vor fi date in fata procurorilor anticoruptie. Se banuieste ca ar exista imagini cu lazile continind palinca, vitelul si purcelul care, prin intermediul lui Muresan, au ajuns acasa la Remes. Muresan il invata pe Ciorba sa spuna ca el i-a dus taranistului darurile respective, in virtutea unei vechi prietenii care-i leaga. La rindul sau, Muresan va pretinde ca s-a gindit la bunul sau amic Decebal cind i-a transmis o parte din „prada“. Reamintim ca Ciorba i-a dat ministrului Remes 15.000 de euro, 100 de litri de palinca si alte bunuri in valoare totala de 1.500 de lei si urma sa-i mai ofere un autoturism Audi Q7. In schimbul acestora, Remes trebuia sa aranjeze obtinerea unor contracte publice totalizind 6 milioane de euro. Si alti demnitari au invocat argumentul unor vechi relatii de prietenie atunci cind au fost pusi in situatia sa-si explice implicarea in afaceri controversate. Au rezultat astfel citeva tandemuri deja celebre: Adrian Nastase si Alexandru Bittner, Dan Ioan Popescu si patronii de la Luxten, Traian Basescu si Costel Casuneanu , dar si o defectiune: Ristea Priboi si Genica Boerica. Ioan Avram Muresan a avut insa ghinionul ca punerea la punct a strategiei sa-i fie filmata de procurorii DNA. Despre relatia Adrian Nastase-Alexandru Bittner s-au facut numeroase speculatii, pe vremea cind primul era premier, iar celalalt concesiona pe mai nimic jumatate din Delta Dunarii. Imediat dupa ce procurorii DNA au anuntat inceperea urmaririi penale impotriva lui Nastase, cei doi au inceput sa vorbeasca despre vechea prietenie care-i leaga. Salvatorul Bittner i-a furnizat astfel explicatii pentru ambele dosare: si cel de luare de mita, si cel de dare de mita. In ultimul, Nastase este acuzat ca l-a mituit pe Ioan Melinescu, oferindu-i conducerea la Oficiul National de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor, pentru ca i-ar fi musamalizat dosarul cu 400.000 de euro varsati intr-un cont bancar fara sa existe acte justificative. Banii, au spus cei doi amici vechi, au fost dati cash de Bittner pentru bijuteriile si tablourile cumparate de la matusa Danei Nastase, Tamara Cernasov. Din acesti bani, familia Nastase a cumparat imobilele si bunurile aparute in celalalt dosar, Zambaccian. „Deci, eu il stiu pe Alex Bittner de... nu stiu, de vreo 30 de ani, cred. El a fost... urma sa se casatoreasca cu sora mea, la un moment dat. A plecat in SUA, dupa aceea s-a intors. Dupa parerea mea, este un om corect, care a facut foarte multe operatiuni, a facut investitii in ultima vreme... „, a declarat Nastase la Realitatea TV pe 9 ianuarie 2006. Bittner a devenit nu doar prietenul lui Nastase, ci si al altor membri ai familiei acestuia. Astfel, el este cel care ar fi consiliat-o pe matusa Tamara, la cei peste 90 de ani ai sai, sa faca investitii imobiliare ce au ramas apoi sotilor Dana si Adrian Nastase. Fostul ministru PSD al Industriilor Dan Ioan Popescu a fost implicat intr-un proces de control al averii dupa ce procurorii au descoperit ca acesta nu-si poate justifica bunuri de aproximativ un milion de euro. Fostul ministru a spus inca de la prima aparitie mediatica pe aceasta tema ca poate explica provenienta fiecarui leut. Problema, spunea el, este ca anchetatorii ignora o tranzactie facuta cu prietenii sai Claudiu Radulescu si Ionel Pepenica, patroni ai fimei Luxten SA. In 2000 si 2001, sotii Elena si Dan Ioan Popescu si-au vindut firma, Ital Agency, cu un milion de euro, catre Claudiu Radulescu si Ionel Pepenica. Pepenica si Radulescu sint amici cu fostul ministru, lucru ascuns pe timpul mandatului in fruntea Industriilor, insa recunoscut dupa izbucnirea scandalului. „Sint in relatie de prietenie cu persoanele respective“, declara fostul ministru PSD. „Dan Ioan Popescu este prietenul nostru“, recunostea pentru „Evenimentul zilei“ Ionel Pepenica. Procurorii spun ca aceste tranzactii au fost fictive, actiunile Ital Agency fiind supraevaluate. Astfel, achizitiile de un milion de euro ale familiei Popescu ar proveni din venituri ilicite. Firma Luxten a beneficiat in timpul guvernarii Nastase de numeroase contracte pe bani publici, cele mai multe fiind incheiate cu societati din subordinea Ministerului Industriilor. Popescu a cistigat in prima instanta, iar procurorii asteapta ca judecatorii sa-si motiveze decizia pentru a face recurs la completul de 9 al Inaltei Curti de Casatie si Justitie. Presedintele Traian Basescu nu are dosar la DNA, dar se afla intr-o situatie similara. „Jurnalul National“ a publicat citeva anchete despre afacerile imobiliare dintre Basescu si Costel Casuneanu, om de afaceri ale carui firme au dobindit contracte de sute de milioane de euro de la Ministerul Transporturilor. Intrebat de „Jurnalul National“ ce relatii are cu omul de afaceri Casuneanu, presedintele a recunoscut: „Sintem buni amici“. In 2000, Basescu si Casuneanu au cumparat portiuni egale de teren in Aleea Privighetorii. Preturile au fost foarte diferite: Casuneanu a platit 5 miliarde de lei vechi, iar Basescu doar 1,5 miliarde de lei (50.000 de dolari). Mai mult, actualul sef de stat a cumparat de la Casuneanu un Mercedes-Benz S500 nou cu numai 13.000 de dolari. Dupa doi ani, in 2002, intre cei doi are loc o alta afacere imobiliara: Basescu ii vinde cumnatei lui Casuneanu, cu 360.540 de dolari, terenul cumparat in 2000 cu 50.000 de dolari. Exista in rindul amicitiilor interesate ale ultimilor ani si un caz de tradare. Genica Boerica l-a vindut la DNA pe prietenul sau Ristea Priboi pentru a obtine bunavointa procurorilor. Intermediar al mai multor bunuri oferite de diferite persoane din Dolj pentru ca parlamentarul PSD, prieten de familie cu premierul Nastase, sa le aranjeze anumite afaceri cu statul, Boerica l-a turnat pe partenerul sau de vinatoare si de chefuri, dezvaluindu-le anchetatorilor spagile respective. Dosarul este in cercetare, dar actorul principal, Ristea Priboi, a disparut in cursul anului 2005. Inceputul unei frumoase prietenii penale Stenograma procurorilor DNA arata cit de convins era Ioan Avram Muresan ca simpla invocare a relatiilor de prietenie il poate acoperi. „I.M. - Tu zici asa... Domnule, eu pe domnul Muresan il cunosc dinainte de a fi ministru… G.C. - S-o cunoscut socru’ meu... I.M. - Socrii mei is prieteni de familie cu ei... G.C. - C-asa o si fost, ca prin ei i-am cunoscut... I.M. - ... Vin si pe la noi... exact, de ani de zile... io ma mai duc pe la el, ii mai duc o horinca, ii mai duc nu stiu ce, da’ numa’ noi sintem prieteni de familie. Acum m-am mutat si io acolo, ne vizitam, nu stiu ce. Deci asa facem. G.C. - Da, da, da. I.M. - Eu zic asa: «Eu pe Ghita il stiu de nu stiu cind si pe Remes il stiu ca sintem prieteni de familie, sigur ca vorbesc cu el, sigur ca discutam politica, sigur ca nu stiu ce». I.M. - Daca... ce mai au ei, pot sa aiba? Sa zicem ca ne-o vazut cind ne-am dus cu masina la ei acasa. Cind zicem ca ne-o... ca, daca ei aduc chestia asta in discutie, uite cum spunem. G.C. - Asa. I.M. - Spunem asa: ca tu ai facut tuica anu’ asta... G.C. - Nu, da’... da, da... I.M. - Da? Si-ai venit la mine si-ai zis «dom’le, am facut niste tuica si uite, io vreau sa va dau, domnule Muresan, si m-am gindit ca poate si lui Remes i-ar trebui, ca am bogata p-acolo». Si io o sa zic «am pus mina pe telefon si-am zis dom’le, sa-i ducem si la asta niste tuica. Care-i baiu’?». Intelegi? G.C. - Bine. I.M. - Deci asta e, numa’ de tuica vorbim“. Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de stiri generale Acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea