Social

Moscova vrea un bloc militar anti-NATO

Tratatul de Securitate Colectivă din cadrul Comunităţii Statelor Independente (CSI), care cuprinde Belarus, Kazahstan, Kargazstan, Tadjikistan , Rusia şi Uzbekistan , ar putea deveni ceea ce era pe vremuri Pactul de la Varşovia împotriva NATO. După 15 ani de la prăbuşirea URSS, spectrul Războiului Rece bantuie din nou Europa. Ministrul apărării rus propune împărţirea lumii între Tratatul de Securitate Colectivă (ODKB) din cadrul CSI şi Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) şi delimitarea clară a sferelor de influenţă ale celor două blocuri. Propunerea lansată de Serghei Ivanov , unul dintre candidaţii la succesiunea lui Putin, în scrutinul din 2008, readuce în actualitate epoca confruntării dintre NATO şi ţările membre ale Pactului de la Varşovia, scrie publicaţia moscovită "Nezavisimaia Gazeta". ODKB grupează în prezent şapte state postsovietice, ceea ce înseamnă 70% din teritoriul fostei URSS, o zonă de maxim interes pentru Moscova atat din punct de vedere militar, cat şi economic şi politic. Nu numai la Moscova se fac însă afirmaţii în spiritul Războiului Rece, apreciază publicaţia citată, amintind recenta declaraţie de la Riga a senatorului american Richard Lugar, care a acuzat Rusia de şantaj energetic la adresa foştilor sateliţi sovietici. Or, Tratatul de securitate din CSI are drept scop şi asigurarea securităţii energetice a ţărilor din organizaţie. Astfel, spun experţii ruşi, declaraţia lui Lugar nu reprezintă doar un afront la adresa Rusiei, ci la adresa întregului sistem de securitate al CSI. Moscova, deranjată de extinderea Alianţei Moscova a acceptat căderea Zidului Berlinului, dar a aşteptat ca Alianţa, la randul său, să se ţină de promisiunea făcută atunci de a nu se extinde spre est, scrie "Nezavisimaia", atrăgand atenţia că blocul nord-atlantic a înglobat în ultimii ani atat foştii aliaţi ai URSS din Pactul de la Varşovia, cat şi fostele republici sovietice de la Marea Baltică. Moscova se opune extinderii în continuare spre est a NATO, în teritoriile fostului spaţiu sovietic, numai că Occidentul nu mai este dispus să ţină cont de opoziţia sa. Ca urmare, Moscova este obligată să-şi reformuleze poziţia, altminteri riscand pierderea influenţei şi imaginii, pe plan extern, şi pagube de ordin electoral, în plan intern. Confruntare în spiritul Războiului Rece Confruntarea dintre blocuri în spiritul Războiului Rece ar trebui să determine unele republici postsovietice, din Caucaz mai ales, să renunţe la intenţiile de a adera la NATO, în-tr-un viitor apropiat. Răspunsul Rusiei la extinderea NATO spre estul Europei va fi crearea unui nou Pact de la Varşovia sub marca Tratatului de Securitate Colectivă. Aliatul principal al Tratatului de Securitate din CSI este Organizaţia Cooperării de la Shanghai, a cărei primă vioară este China. Or, alături de China, Rusia ar putea să stăvilească extinderea NATO în spaţiul postsovietic, cred experţii consultaţi de publicaţia amintită.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea