Social

Monica Macovei îi ia locul Elenei Udrea

Săptămana aceasta ar putea fi decisivă pentru doi miniştri din Guvernul Tăriceanu. Presa de luni susţine că ministrul Justiţiei, Monica Macovei, şi cel de Interne, Vasile Blaga, au intrat în dizgraţia premierului după ce au refuzat să semneze ordonanţa de amanare a alegerilor europarlamentare. Dacă va fi demis de premier, ministrul Justiţiei nu trebuie să-şi facă griji. Potrivit cotidianului „Gardianul”, preşedintele Băsescu îi pregăteşte Monicăi Macovei un post de consilier prezidenţial. Singura poziţie importantă care este şi vacantă în acest moment este cea de şef al Cancelariei Prezidenţiale, funcţie ocupată în trecut şi de Elena Udrea. Mai mult, sursa citată susţine că deja preşedintele pregăteşte o nouă structură a administraţiei prezidenţiale, care i-ar permite să poată interveni, atunci cand este cazul, în domenii ca Justiţia şi afacerile Interne. Şi ministrul de Interne , Vasile Blaga, se află într-o situaţie delicată, după ce zilele trecute presa a relatat că premierul Tăriceanu i-ar fi dat un ultimatum ministrului democrat: ori îşi prezintă demisia, ori va fi revocat de şeful Executivului. Potrivit cotidianului „Romania Liberă”, motivul îl constituie recentul scandal de la Direcţia Generală Anticorupţie. Fostul şef al instituţiei, Marian Santion, l-a acuzat pe Blaga că făcut presiuni asupra sa pentru stoparea anumitor anchete.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea