Social

Miniştrii PD Macovei şi Hărdău nu renunţă la niciun secretar de stat

Mini
strul Monica Macovei a anunţat, ieri, că nu intenţionează să renunţe la vreun secretar de stat de la Justiţie, considerand că eliminarea acestor posturi nu trebuie să se facă "aritmetic". Ea a apreciat că sunt necesare toate cele trei posturi de secretari de stat în Ministerul Justiţiei, însă, dacă va exista o hotărare a Executivului pentru eliminarea unuia dintre posturi, se va supune. Macovei a arătat că, din cei trei secretari de stat, doi sunt indisponibilizaţi în parlament, unde susţin proiecte legislative. Ministerul Justiţiei a apreciat că propunerile de eliminare a unor posturi de secretar de stat din ministere nu au avut la bază criterii de eficienţă, ca spre exemplu analizarea situaţiei fiecărui minister, şi nici nu au avut în vedere efectele negative generate de restructurare . Potrivit Ministerului Justiţiei, reducerea numărului de posturi ar afecta prezenţa acestui minister, la nivel de secretar de stat, la numeroase comisii şi grupuri de lucru inter-instituţionale. Directorul general al Ministerului Educaţiei, Mircea Mureşan, a declarat, ieri, că ministrul Hărdău speră să păstreze formula actuală de conducere a instituţiei, din care fac parte patru secretari de stat, întrucat structura sistemului de învăţămant este foarte complexă şi cuprinde mulţi angajaţi. Directorul general al MEdC a mai spus că ar fi foarte dificil să se renunţe la un post de secretar de stat, de aceea s-a solicitat păstrarea echipei actuale. Tăriceanu: Dacă miniştrii nu au curaj, voi decide eu Premierul i-a avertizat pe miniştri că îşi va impune punctul de vedere în cazul în care va constata că propunerile acestora de restructurare a aparatelor de lucru şi a agenţiilor guvernamentale reprezintă doar "o uşoară cosmetizare ". "S-ar putea ca unii miniştri să aibă anumite nemulţumiri, dar vreau să-i văd acum trecand la acţiune şi aştept rapid punctul lor de vedere. Dacă unii miniştri nu vor avea curajul să adopte măsuri, se va impune o decizie la nivelul primului-ministru", a spus Tăriceanu.
  •   2006-08-01
  •  
  •   comentarii

Articol scris de

Acasa.ro

Vezi toate articolele

Articole din social

Sfatul expertului


Citeste pe divahair.ro

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, specialist marketing si vanzari Radu Mircea Chirvase: Efectele dependentei dintre cumparatori si vanzatori

Expertul Acasa.ro, specialist marketing si vanzari Radu Mircea Chirvase

Pune o intrebare

Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Afla mai multe detalii