Social

Michael Guest o acuza pe Rice de discriminare

Fostul ambasador al SUA in Romania denunta tratamentele inechitabile de la Departamentul de Stat . Michael Guest, fostul ambasador SUA in Romania si primul diplomat care si-a recunoscut orientarea sexuala, s-a retras din cadrul Departamentului de Stat american. Motivul renuntarii la cariera de diplomat o reprezinta, dupa cum afirma Guest, discriminarea sexuala. El a iesit cu o serie de declaratii prin care denunta tratamentul discriminatoriu de care au parte partenerii diplomatilor homosexuali. Potrivit blogului editorialistilor de la "The New York Times", Michael Guest a dat dovada de "un curaj iesit din comun" si "a aruncat o grenada retorica in propria sa ograda" cand, la receptia gazduita chiar de Departamentul de Stat in onoarea retragerii sale din diplomatie, a facut-o responsabila pe sefa diplomatiei , Condoleezza Rice, care nu era prezenta, pentru ca nu a reusit sa ofere partenerilor diplomatilor gay acelasi tratament ca in cazul sotilor/sotiilor diplo­matilor heterosexuali. Michael Guest a marturisit in fata prietenilor, colegilor si a unor oficiali cu rang inalt din Departamentul de Stat - "cu tristete elocventa, nu cu manie", dupa cum scrie NYT - ca acesta este motivul pentru care a decis sa puna capat carierei sale diplomatice de 25 de ani. Gestul lui Guest este cu atat mai socant cu cat, potrivit "New York Times", "ceremoniile de retragere pentru diplomatii americani de cariera tind sa fie previzibile, reflectand talentul diplomatilor care si-au petrecut ani de-a randul perfectionandu-si arta de a apara ceea ce adesea nu poate fi aparat - politica externa a Washingtonului". Guest si alti diplomati gay au dat exemple de diverse "inechitati" aratand ca, spre deosebire de partenerii diplomatilor heterosexuali, partenerii functionarilor diplomatici gay nu au dreptul la ingrijire medicala gratuita cand se afla la post in strainatate, nu beneficiaza de transport asigurat catre posturile din strainatate sau de alocatii speciale de intretinere atunci cand partenerii lor sunt trimisi la post in tari precum Irak. Un diplomat controversat Michael Guest, care a intrat in diplo­matie in 1981, a fost propus am­ba­sador in Romania in timpul primului mandat al presedintelui George W. Bush, cand sef al diplomatiei americane era Colin Powell . In timpul mandatului sau, Guest a criticat public coruptia din Romania, intrand in polemici deschise cu puterea de atunci de la Bucuresti. In timpul mandatului lui Michael Guest, relatiile dintre Washington si Bucuresti au devenit mai stranse. Romania si-a trimis trupe in Irak si Afganistan, a fost admisa in NATO si si-a intensificat negocierile de aderare la UE . Presedintele George W. Bush a venit in vizita oficiala la Bucuresti in 2002, tot in timpul mandatului lui Guest. Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de stiri generale Acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea