Social

MI6: Guvernul britanic minte pentru BAE

Guve
rnul de la Londra a denaturat adevarul atunci cind a pretins ca „siguranta nationala“ este pusa in pericol de ancheta asupra activitatilor BAE din Arabia Saudita. John Scarlett, directorul MI6, a refuzat sa-si dea acordul la un dosar alcatuit de guvernul britanic in care se arata ca amenintarea la adresa „sigurantei nationale“ reprezentata de ancheta asupra BAE ar fi fost dovedita de serviciile de informatii. Din contra, surse apropiate de MI5 si MI6 au declarat pentru publicatia „The Guardian“ ca ambele servicii nu detineau nici un fel de informatii care sa confirme ca, in cazul continuarii anchetei, Arabia Saudita ar fi intrerupt cooperarea cu Marea Britanie in domeniul securitatii. Mai mult, MI6 ar fi avut chiar o disputa cu procurorul general Lord Goldsmith in privinta limbajului folosit pentru justificarea intreruperii anchetei, serviciile de informatii sustinind ca guvernul exagereaza riscurile intreruperii anchetei. Exagerarile lui Goldsmith Luna trecuta, premierul Tony Blair a pus capat unei investigatii desfasurate de Biroul pentru Fraude Grave privitor la coruperea de catre BAE a familiei regale saudite. Guvernul saudit acordase un ultimatum britanicilor, amenintindu-i cu anularea contractului daca investigatia continua. Premierul Blair si-a asumat atunci responsabilitatea pentru stoparea anchetei, declarind ca, altfel, „siguranta nationala“ a Marii Britanii ar fi in pericol. Imediat dupa anuntul lui Blair, procurorul general, Lordul Goldsmith, a declarat ca serviciile de informatii (MI5 si MI6) sustin evaluarea primului-ministru. Impotriva coruptiei Afirmatiile MI6 survin cu ocazia unei interpelari care are loc zilele acestea la Paris, realizata in cadrul unei investigatii a OECD asupra conduitei guvernului britanic in cazul BAE. Controversa aminteste de scandalul armelor de distrugere in masa irakiene. Pentru a justifica interventia militara din Irak, guvernul britanic l-a determinat atunci pe John Scarlett sa sustina acuzatiile false ca regimul Saddam Hussein s-ar fi aflat in posesia armelor de distrugere in masa.
  •   2007-01-17
  •  
  •   comentarii

Articol scris de

Acasa.ro

Vezi toate articolele

Articole din social

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, Simona Gabriela Buzatu: Branding - Cum sa eviti vecinii nepotriviti

Expertul Acasa.ro, Simona Gabriela Buzatu, multimedia designer si specialist de marketing online

Pune o intrebare


Citeste pe Romaniatv

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, psihologul Cristina-Andreea Dumitras: Sfaturi pentru tinerii care isi incep activitatea profesionala

Expertul Acasa.ro, psihologul Cristina-Andreea Dumitras

Pune o intrebare