Social

Medvedev, investit presedintele Rusiei

Dmitri Medvedev este de astazi oficial presedintele Rusiei . El a fost investit astazi in fruntea statului rus, preluand aceasta functie de la fostul presedinte Vladimir Putin. Odata cu acest eveniment reapare intrebarea “cine va conduce de fapt cea mai intinsa tara din lume”?, in conditiile in care alaturi de Medvedev, in fruntea statului sta si fostul presedinte Putin, devenit acum premier.

La ceremonia de investire a celui de-al treilea presedinte al Rusiei au fost prezenti aproximativ 2.400 de invitati, respectiv ministri, guvernatori ai republicilor Federatiei Ruse, deputati si ambasadori straini, evenimentul fiind marcat de discursul transferului de putere, rostit de Vladimir Putin.

Un alt moment important a a fost cel in care Dmitri Medvedev a depus juramantul, devenind astfel oficial seful statului rus. Pentru a fi insa recunoscut pe deplin, momentul trebuie sa fie insa urmat de o slujba oficiata de patriarhul rusiei care ii da astfel si binecuvantarea Bisericii.

Ziua de astazi inseamna insa si inceputul mandatului de premier pentru Vladimir Putin, care va avea “controlul” asupra resurselor energetice, care au constituit intotdeauna o arma importanta in politica externa a statului vecin tarii noastre. Medvedev a devenit de astazi principala autoritate in materie de politica externa a Rusiei si comandantul suprem al fortelor armate ale Rusiei, primind de la predecesorul sau inclusiv valiza nucleara.

Pentru a deveni oficial prim ministru al Rusiei Vladimir Putin va trebui sa primeasca votul de incredere al Dumei, asa cum este numit Parlamentul rus, in fata caruia se va prezenta maine. Analistii politici prevad insa ca aceasta nu va fi o problema pentru fostul presedinte, in conditiile in care legislativul este dominat de partidul condus de Putin.

Conform analistilor si comentatorilor de politica externa se pare ca in agenda de lucru a noului presedinte rus isi fac loc si cateva idei mai liberale, care ar putea sa mai reduca din “amprenta” autoritara impusa de Putin. In orice caz, in campania electorala, discursul noului lider de la Kremlin a fost dominat de tema continuarii politicilor predecesorului sau.

Considerat unii dintre membrii aripii "liberale" de la Kremlin si facand parte din "clanul din Sankt Petersburg ", Medvedev si-a inceput cu adevarat ascensiunea cand a fost numit la conducerea administratiei prezidentiale si a Consiliului de Administratie al Gazprom. El face parte din generatia noua de lideri rusi care se declara mai mult "tehnocrati" decat politicieni.

In 2005, Putin l-a numit prim vicepremier responsabil de marile Proiecte nationale (sanatate, locuinte, educatie), un anunt perceput drept lansarea sa in cursa pentru Kremlin. Incepand din acel moment, el a aparut constant la televizor, vorbind despre problemele demografice si lipsa de locuinte.

Potrivit presei ruse Medvedev s-a nascut la 14 septembrie 1965 in Sankt Petersburg, orasul natal al lui Putin. A absolvit in 1987 Facultatea de Drept a Universitatii din Sankt Petersburg, apoi intre 1991si 1996 a lucrat ca lector la facultate si ca expert pentru comisia pentru afaceri externe a primariei din Sankt Petersburg, comisie condusa atunci de Putin.

In 1999 s-a mutat la Moscova, unde a preluat functia de sef al administratiei guvernului si a condus campania electorala a lui Putin din 2000. Dupa alegerea lui Putin, a devenit sef-adjunct al administratiei prezidentiale, apoi preluand posturi in companii controlate de stat, inclusiv presedinte al Consiliul de administratie din Gazprom.

In 2003 Medvedev a a fost numit prim-vicepremier ocupandu-se de programele sociale prioritate ale presedintelui privitoare la sanatate, locuinte, agricultura, constructii si cultura, pentru imbunatatirea carora au fost alocati bani din petrol si gaze.

 


Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de Stiri Principale Acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea