Medicii de familie nu vor sa semneze forma actuala a contractului-cadru cu sanatate datorita prevederilor ce ii obliga sa asigure servicii de permanenta.
Presedintele Confederatiei Nationale a Patronatelor Medicilor de Familie (CNPMF), Doina Mihaila , a declarat ca medicii de familie nu vor semna contractul-cadru cu CNAS. Medicii critica obligatia de a asigura servicii de permanenta si de a realizeza raportari online in timpul orelor de program.
"Este o idee la nivelul Casei Nationale de Asigurari de Sanatate, pe care dansii ne-au impartasit-o, cum ca ei sunt finantatorii si noi nu suntem de acord. Cu regret anunt toti factorii decidenti ca nu sunt finantatori, ci sunt administratorii banilor oamenilor. Banii sunt ai oamenilor, nu ai lor, iar ei administreaza aceste fonduri, mai bine sau mai rau. Prin urmare, cand administrezi fonduri iti asumi si o raspundere si e bine sa discuti cu partenerul de contract. Noi nu suntem servitorii lor, suntem niste oameni care lucram in fiecare zi cu acea populatie care plateste acesti bani", a declarat Doina Mihaila, citata de RomaniaLibera.ro.
Medicii de familie nu au fost invitati la negocierea contractului cu CNAS si Ministerul Sanatatii. Noul contract-cadru urmeaza sa intre in vigoare de la 1 iunie.
Autoritatile au renuntat la termenul initial, 1 aprilie, pentru a finaliza procedura de clasificare a spitalelor, ce constituie baza potrivit careia vor fi alocate fondurile aferente finantarii spitalelor.

acum 4 ore, 11 minute, 46 secunde

acum 4 ore, 11 minute, 54 secunde

acum 4 ore, 13 minute, 22 secunde