"Barbatii in negru" revin pe marile ecrane. In "Men In Black 3", agentii J(Will Smith) si K (Tommy Lee Jones) se intorc in timp. Mergi sa vezi filmul din 25 mai si inscrie-te la concurs. Poti castiga.
Elevii vor trebui sa poarte uniforme , ecusoane sau esarfe , care sa arate ca apartin unei anumite scoli. Dupa ce presedintele Traian Basescu a respins promulgarea legii care impunea obligativitatea purtarii uniformelor, pina la urma s-a gasit o solutie: elevii din scoli vor trebui sa poarte cel putin un semn distinctiv, la alegere. Astfel, in cadrul consiliilor profesorale se va opta pentru uniforma, ecuson sau chiar o esarfa, conform legii privind cresterea sigurantei in unitatile de invatamint.
La luarea deciziei vor lua parte si reprezentantii parintilor, dar vor avea nevoie si de acordul elevilor. „Aceasta masura e menita sa sporeasca siguranta copiilor. Daca ei poarta un semn distinctiv, vor putea fi recunoscuti mai usor si ar putea fi identificata scoala de care apartin“, a explicat Oana Badea, consilierul ministrului Educatiei, Mihail Hardau. Inspectoratele scolare judetene au fost deja informate asupra acestei prevederi , care a aparut in Monitorul Oficial la inceputul lunii martie.
Pentru a fi la curent cu cele mai noi si importante stiri ale zilei, aboneaza-te la
Newsletterul sectiunii STIRI
In intervalul luni, 28 mai - miercuri, 30 mai absolventii claselor a XII-a se pot inscrie la prima sesiune de bacalaureat din acest an. citeste mai departe »
Cele doua zile libere de luni, 30 aprilie, si marti, 1 mai, vor putea fi petrecute si in parcul Herastrau din Bucuresti, la o plimbare gratuita cu vaporasele. Administratia Lacuri, Parcuri si Agrement Bucuresti (ALPAB) pune la dispozitie 5 vaporase cu o capacitate totala de 430 locuri. citeste mai departe »