Social

Marko: Acuzaţiile aduse ministrului Nagy amintesc de anii 50

Preşedintele UDMR, Marko Bela, a declarat, la sfarşitul săptămanii trecute, referindu-se la cazul lui Zsolt Nagy , că se încearcă defăimarea unor personalităţi, probabil pe criterii politice , iar în cazul ministrului comunicaţiilor pe criterii etnice , fără să existe concluzii sau dovezi. Liderul UDMR a reclamat inclusiv terminologia folosită, susţinand că acuzaţii gen "trădare de ţară" sau "spion" amintesc de anii '50 şi sunt extrem de periculoase. Totodată, el a accentuat că maghiarii şi UDMR au avut o contribuţie esenţială la aderarea Romaniei la Uniunea Europeană. "Ne trezim că am devenit trădători şi spioni printr-un tanăr ministru care chiar a făcut treabă la minister", a spus Marko, adăugand că, în pofida talentului, pregătirii şi capacităţilor lui Zsolt Nagy, se apropie momentul distrugerii imaginii acestuia în totalitate. "Nu presa e de vină, de exemplu, că unii află din presă informaţii de la Parchet, cum i s-a întamplat şi lui Nagy Zsolt", a mai spus liderul UDMR. Marko Bela a refuzat să nominalizeze vinovaţii pentru aceste "acţiuni de defăimare", precizand că interesul în aceste scandaluri este să nu se discute programe şi capacitatea politicienilor de a guverna şi de a impune o viziune referitoare la intrarea în UE. Ministrul comunicaţiilor şi tehnologiei informaţiei, Nagy Zsolt, a declarat, joi, la Sfantu Gheorghe, că nu intenţionează să se suspende din funcţia deţinută pentru că se consideră nevinovat. Întrebat dacă scandalul în care este implicat nu are un caracter politic, Nagy a spus că nu este sarcina sa să aprecieze aceste lucruri, subliniind însă că imaginea sa este afectată de un scandal care durează de două săptămani fără să ştie de ce este învinuit. "Este decizia preşedintelui dacă dă aviz favorabil şi dacă decide şi suspendarea sau nu, dar din proprie iniţiativă nu o voi face deoarece nu am greşit cu nimic?, a spus Nagy Zsolt. Nagy şi Sereş, marţi, la Cotroceni Miniştrii economiei şi comuni-caţiilor, Codruţ şereş şi, respectiv, Nagy Zsolt, vor fi chemaţi, marţi, în faţa comisiei de la Cotroceni care decide începerea urmăririi penale împotriva unor membri ai guvernului, susţin surse din Executiv. Procurorii Parchetului instanţei supreme îi suspectează pe şereş şi Nagy de "contribuţie" la comiterea faptelor de care sunt acuzaţi funcţionarii ministeriali Dorinel Mucea şi Mihai Donciu şi consultanţii Stamen Stancev şi Vadim Benyatov.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea