Social

Marile companii internaţionale îşi fac acum campanii de marketing şi în lumea virtuală

Specialiştii de marketing iubesc Second Life sau cel puţin ideea care stă în spatele acestei lumi, arată Forbes. În ultimele luni, aproximativ 40 de companii de top şi-au făcut intrarea în lumea virtuală Second Life, ca să caştige prin asta simpatia rezidenţilor. Sony BMG , brandul muzical deţinut de Sony Corporation şi Bertelsmann AG, deţine acolo o scenă pe care muzicienii susţin concerte virtuale. În noiembrie, Dell şi IBM şi-au deschis sedii virtuale în Second Life. Însuşi directorul executiv al IBM, Samuel S. Palmisano, are propriul avatar în Second Life; de fapt două avataruri, unul oficial, corporatist, şi unul casual, pentru distracţia proprie. Debutul său în lumea 3D a fost de fapt asociat cu momentul în care CEO-ul IBM a anunţat o investiţie de 100 milioane de dolari în proiecte similare "Second Life". Palmisano a participat şi la o conferinţă virtuală organizată de IBM în Second Life. Toyota vinde maşini virtuale în lumea creată de Linden Lab, iar agenţia de publicitate Leo Burnett construieşte acolo un "Cuib al ideilor", unde angajaţii săi din toată lumea se pot întalni pentru a interacţiona. În octombrie, şi Sun Microsystems a ţinut în Second Life o conferinţă de presă virtuală pentru a-şi anunţa noua strategie în domeniul jocurilor. Second Life este însă şi o piaţă proprice pentru headhunting. Greene & Heaton a fost, se pare, prima agenţie literară din realitate care şi-a deschis un birou şi în lumea virtuală. Prin această "reprezentanţă", compania londoneză speră să identifice noi talente literare. Site-ul a fost vizitat şi de scriitorul Kurt Vonnegut, care şi-a promovat aici noua carte. În luna august, trupa de rock Duran Duran şi-a anunţat intenţia de a crea o insulă virtuală în Second Life, unde să susţină concerte live. În joc au intrat chiar şi politicienii, arată "Financial Times". Democratul Mark Warner, fostul guvernator al statului american Virginia, a avut o întalnire cu rezidenţii, în Second Life, în încercarea de a caştiga sprijinul acestora pentru nominalizarea sa la cursa prezidenţială din 2008. şi agenţia internaţională de ştiri Reuters are propriul reporter în Second Life. Adam Pasick, cu avatarul "Adam Reuters", îşi petrece fiecare zi scriind articole despre afacerile şi economia creată de rezidenţi, în biroul pe care Reuters i l-a achiziţionat în lumea virtuală.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea