Social

Marea Britanie va mai retrage 1.000 de soldati din Irak

Alti
600 ar putea fi dizlocati, in curand, in Afganistan. Premierul Gordon Brown a anuntat ca 1.000 de soldati britanici din cei 5.250 vor fi retrasi din Irak, pana la Craciun. Aflat ieri intr-o vizita neanuntata la Bagdad, Brown a declarat ca guvernul irakian este pregatit sa recapete controlul asupra provinciei acasa .ro/ acasa .ro/ basra " title="basra">basra " title="basra">Basra , din sudul tarii, in cel mult doua luni. Orice alte decizii cu privire la retragerea trupelor britanice de pe teritoriul irakian vor fi luate anul viitor, a adaugat seful Executivului de la Londra. "Suntem pregatiti sa preluam comanda si sa asiguram securitatea provinciei Basra in cel mult doua luni si exact asta vom face", a afirmat si premierul irakian, Nouri al-Maliki, dupa intalnirea cu omologul sau britanic. Potrivit unor oficiali din Downing Street, o alta unitate, formata din aproximativ 600 de soldati, si mai multe elicoptere Merlin ar putea fi trimise in Afganistan, in provincia Helmand, unde, in ultimul timp, s-au intensificat atacurile talibanilor. Gordon Brown a avut si o intrevedere cu generalul american David Petraeus, comandantul fortei multinationale din Irak, vizita incheindu-se la tabara militara de la aeroportul din Basra, acolo unde stationeaza trupele britanice dupa retragerea din oras, care a avut loc luna trecuta. Alegerile anticipate, readuse in discutie Vizita lui Brown intervine pe fondul speculatiilor privind intentia premierului britanic de a convoca alegeri anticipate. Conform Reuters, orice semnal de retragere a trupelor ar putea reprezenta un avantaj pentru laburisti, care au urcat considerabil in sondaje de cand Gordon Brown a preluat conducerea partidului si a anuntat o distantare de politica americana in Irak. Saptamana viitoare, premierul britanic intentioneaza sa se adreseze parlamentului in legatura cu situatia din Irak. Conservatorii, a caror intalnire anuala a avut loc ieri la Blackpool, au criticat decizia lui Brown de a anunta retragerea trupelor in ziua in care principalul partid de opozitie aborda problema politicilor de aparare. Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de stiri generale Acasa.ro
  •   2007-10-03
  •  
  •   comentarii

Articol scris de

Acasa.ro

Vezi toate articolele

Articole din social

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, Aurelian Popescu: Tot ce trebuie sa stii despre asigurarea obligatorie a locuintelor

Expertul Acasa.ro, Aurelian Popescu, consultant de asigurari

Pune o intrebare


Citeste pe Romaniatv

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, psihologul Cristina-Andreea Dumitras: Cum iti gasesti un job pe timp de criza?

Expertul Acasa.ro, psihologul Cristina-Andreea Dumitras

Pune o intrebare