Obligativitatea decontarii retetelor cumparate de pacienti pe perioada spitalizarii a fost strecurata, zilele trecute, chiar si in contractul de management al sefilor unitatilor sanitare. Astfel, managerii s-au trezit ca in actul aditional de la renegocierea indicatorilor de performanta a fost bagata si controversata „Lege Paveliu”, cu obligativitatea suportarii din banii spitalului a oricarei cheltuieli medicale efectuate de pacient pe perioada internarii. Multi dintre directori au semnat actele aditionale , dar cu obiectii si amendamente , iar altii ezita inca sa isi asume o prevedere imposibil de respectat.
Cititi restul articolului in Gandul.

acum 1 ore, 34 minute, 55 secunde

acum 1 ore, 38 minute, 32 secunde

acum 9 ore, 28 minute, 41 secunde