Social

Mai stim sa supravietuim in mijlocul naturii?

Un studiu efectuat de revista "New Scientist" avertizeaza ca, daca omenirea s-ar confrunta cu un cataclism planetar, cei care ar scapa n-ar sti nici macar sa faca focul. In mod cert, civilizatia ne-a indepartat de natura. Industria si serviciile superspecializate ne-au asigurat tot confortul, in timp ce indemanarea de a aprinde un foc fara bricheta a ramas doar o deprindere desueta si inutila. Si totusi, daca Apocalipsa prezisa de Biblie s-ar dovedi ingaduitoare cu unii dintre noi, n-ar fi oare pacat sa ne pierdem si ultima sansa doar pentru ca am ajuns sa fim experti in jocuri pe computer, dar am uitat cum se traieste in mijlocul naturii? In fond, ce-ar trebui sa stim ca sa supravietuim? Istorie, fizica, chimie sau biologie? E greu de crezut ca ar putea fiecare dintre noi sa devina expert in domenii atat de vaste. Cate putin din fiecare, mai ales la nivel de principii, ar putea fi destul, intr-o prima aproximatie. Dar, pana sa ajungem sa folosim cunostintele acumulate in scoala, probabil am muri de frig, pentru ca nu stim sa facem focul, sau am muri de sete, pentru ca habar n-avem cum se face o fantana. Care sunt informatiile care ne-ar fi cu adevarat utile si cum am putea supravietui, in caz de urgenta? Cum se face focul Focul este strict necesar supravietuirii omului pe Pamant. Fie ca e folosit pentru incalzire, pentru gatit, luminat sau doar pentru a tine la distanta animalele salbatice, focul este de neinlocuit si sunt prea putine locuri pe aceasta planeta unde oamenii ar putea locui, pe termen lung, fara foc. Ca sa facem un foc avem nevoie, intotdeauna, de trei ingrediente: oxigen, caldura si combustibil. Daca doar unul dintre ele lipseste, focul nu mai poate fi aprins. Cu mult inainte de aparitia chibriturilor sau brichetelor, oamenii faceau focul folosind trei surse de caldura: lumina soarelui, caldura degajata prin frecarea a doua suprafete rugoase (de lemn ) sau scanteile provocate de ciocnirea dintre o bucata de metal tare, de regula otel, cu o piatra dura, de regula cremene. Cremenea este o roca sedimentara silicioasa, alcatuita dintr-un amestec de calcedonie, opal si cuart. Pe post de combustibil, intotdeauna s-au folosit lemnul, carbunele si petrolul, iar oxigenul a provenit din aer. Pentru aprinderea focului, oamenii pastrau in casa un material usor inflamabil, numit iasca. Acest nume il poarta mai multe ciuperci parazite, care cresc pe scoarta copacilor, in toate padurile din lume. Traditional, focul se facea rotind cu viteza un lemn tare intr-o iasca, pana cand aceasta din urma se aprindea, sau lovind cu o unealta metalica intr-o cremene pentru a provoca scantei ce cadeau pe o bucata de iasca, iar aceasta lua foc imediat. Abia apoi, cu ajutorul flacarii obtinute, se aprindeau bucatile de lemn sau carbune ce urmau sa fie arse un timp mai indelungat. Astazi, o metoda ar fi focalizarea razelor de soare cu o lupa pe o bucata de hartie. Sufland usor deasupra hartiei, cand aceasta incepe sa fumege, se grabeste aprinderea flacarii. Dar, la nevoie, focul poate fi aprins si folosind o cutie goala de bere (sau cola) si o bucatica de ciocolata. Cu o carpa se lustruieste fundul cutiei de aluminiu, folosind o bucatica de ciocolata pe post de pasta abraziva. Apoi, cand cutia s-a transformat intr-un soi de oglinda semisferica, se focalizeaza razele soarelui asupra unui betisor de lemn uscat, care are o "maciulie" facuta tot din ciocolata. In scurta vreme, ciocolata din varful batului se aprinde cu flacara, mai ales in timpul zilelor de vara. Cum facem rost de apa Fara apa nimeni nu poate supravietui mai mult de sase-sapte zile. Cea mai buna apa potabila din salbaticie este apa de izvor, dar, in lipsa ei, omul poate folosi apa din lacuri si balti sau poate aduna apa de ploaie si roua de dimineata. Un om aflat in padure, daca vrea sa-si asigure cei doi litri de apa pe zi, necesari unei supravieturi fara probleme, trebuie sa plaseze dupa-amiaza capcane de apa, iar dimineata sa culeaga fiecare bob de roua. In cadrul unui experiment organizat in Statele Unite de Tom Brown jr., directorul celei mai mari scoli de supravietuire in salbaticie, doi copii de 14 ani, echipati cu o canistra, cinci pahare reciclabile, doua folii de polietilena si cateva pungi de plastic de 20 de litri, au reusit sa "culeaga" 32 de litri de apa intr-un interval de 30 de ore. Pentru a aduna roua, se alege (sau se face) o groapa in pamant de aproximativ jumatate de metru adancime si se "tapeteaza" cu o folie de plastic. Sub folie, chiar pe mijlocul gropii, se asaza un pahar de plastic, bine fixat in pamant, iar in varful conului facut din folie se face o gaura, astfel incat roua care se va aseza pe folie sa se scurga de la sine in pahar. O alta metoda, foarte eficienta, este colectarea transpiratiei plantelor. Se alege o zona bogata in vegetatie pitica (unde avem iarba sau ferigi) si se acopera cu folie de plastic care se intinde ca un cort desupra plantelor. "Cortul" trebuie sa fie larg si bogat, facut fie din pungi de dimensiuni mari, fie din folie, pentru ca sa permita un con la mijloc. Sub conul cu varful in jos se monteaza paharul colector. In timpul zilei, apa din frunzele plantelor se evapora si se aduna pe acoperisul de folie. Apoi se scurge in pahar, sub influenta fortei de gravitatie. A treia sursa, foarte importanta, este ploaia, dar ea depinde de capriciile vremii. In orice caz, capcanele de apa pentru ploaie trebuie sa fie construite din timp, astfel incat sa nu se piarda niciun minut de ploaie. In general, apa "culeasa" din natura se lasa la decantat, iar apoi se fierbe si se lasa la racit. Cum se construieste un adapost Noaptea in salbaticie poate fi plina de surprize neplacute. Din cauza intemperiilor si a animalelor salbatice, orice om obisnuit cu viata civilizata are neaparata nevoie de un adapost, daca vrea sa se odihneasca cu adevarat. Cel mai simplu adapost se poate alcatui din crengile uscate ale copacilor, care se aduna din padure destul de repede. Creanga cea mai mare se sprijina la un capat de un copac si apoi se adauga, una langa alta, crengi mai scurte, pentru a forma scheletul viitorului "cort", care va avea forma unui tunel. Peste structura de rezistenta a adapostului se pun frunze uscate si, peste ele, crengi cu ramurele rasfirate, care sa impiedice vantul sa spulbere frunzele. Un astfel de adapost va fi destul de calduros chiar si iarna, in ciuda faptului ca nu are alta incalzire decat corpul uman. El este foarte util, atat pentru protectia impotriva frigului si a ploii, mai ales daca pe "podea" se pun crengute care sa tina corpul departe de pamant. Acestea permit trecerea firicelelor de ploaie printre lemne, fara sa atinga corpul celui care doarme deasupra lor. Daca intrarea va fi orientata spre un copac batran, acest amplasament va descuraja animalele salbatice, foarte precaute din fire, care nu se vor aventura sa intre printr-o "poarta" atat de incomoda, care nu le permite retragerea rapida. Specialistii in supravietuirea in salbaticie mai recomanda adaposturi de dimensiuni mici, chiar daca vor fi folosite de mai multe persoane, pentru ca rezista mai bine la vant. De asemenea, nu se recomanda construirea unor astfel de adaposturi in vai, pentru ca acolo apa se aduna in caz de ploaie. Scoli de supravietuire In timp ce la noi copiii merg in taberele clasice: la mare, la munte sau la bai, in Occident, cele mai cautate locuri de vacanta sunt taberele de cercetasi , unde se invata diverse tehnici de supravietuire. In timpul unei astfel de tabere, care de obicei dureaza trei saptamani, copiii cu varste intre 10 si 18 ani invata sa-si faca adaposturi, sa-si adune apa si sa se hraneasca in salbaticie, fara sa fie nicio secunda supusi riscurilor. Ei isi petrec cate trei–patru zile facandu-si un arc si apoi invata sa traga cu el, dar carnea pentru frigaruile de la focul de tabara vine in containere frigorifice, proaspata si verificata, de la cel mai apropiat magazin. Apa pe care o aduna o prepara, o verifica folosind niste testere speciale, o gusta, dar au la dipozitie sute de litri de apa plata, din care isi potolesc setea. De ce se fac astfel de experiente? "Pentru ca e mult mai interesant decat sa stai intr-o camera de hotel cu aer conditionat si sa te uiti la televizor. In general, copiilor nu le place in mijlocul naturii pentru ca se plictisesc, dar daca au ceva interesant de invatat sunt entuziasti si nu se plang niciodata ca nu au computere", ne explica Tom Brown Jr, directorul taberelor "Tracker School", din Statele Unite, care se bucura de mare succes in randul adolescentilor. Astfel de experiente reprezinta o metoda excelenta de educare a copiilor in spiritul intelegerii si protejarii naturii, chiar daca, inca speram, cataclismul presupus de reporterii de la "New Scientist" nu va veni niciodata.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea