Social

Lumea veche, înecată în alcool

Un raport comandat de către Comisia Europeană şi dat de curand publicităţii consemnează existenţa în perimetrul UE a unei serioase probleme legate de consumul de alcool. "UE are una din cele mai ridicate proporţii de băutori şi unul din cele mai ridicate niveluri ale consumului de alcool", se arată în raport, care subliniază "răspunderea ce incumbă guvernele de a interveni pe piaţă", pentru a curma acest fenomen. America, lăsată în urmă În medie, o persoană adultă din UE consumă 11 litri de băuturi alcoolice pe an, adică de 2,5 ori mai mult decat media mondială, şi oricum mai mult decat în zona situată pe locul doi, America, unde cifra respectivă este sub 8 litri. În Asia, consumul este mult mai redus, fiind totuşi în creştere rapidă şi acolo. Tările nordice, în frunte Paradoxal, în ţările din sudul Europei, cum ar fi Italia şi Franţa, consumul de alcool este în scădere. În schimb, în ţările din centrul şi nordul continentului tendinţa este inversă, în creştere. Există şi o diferenţă de ordin calitativ: în vreme ce în ţările sudice şi din jurul Mediteranei băutura tradiţională este vinul, nelipsit de la orice masă, în centru şi în nord sunt preferate berea şi băuturile spirtoase. În ţările nordice, consumul excesiv de alcool constituie o practică aproape curentă. Pentru mulţi tineri, în special din ţări ca Marea Britanie, Suedia, Danemarca , un asemenea consum este o modalitate de compensare a frustrărilor personale. Tinerii, categoria cea mai expusă Pe ansamblul celor 25 ţări membre în UE, aproape 90 la sută din elevii între 15 şi 16 ani au consumat, la un moment dat, alcool, proporţie mult mai mare decat în SUA. În medie, tinerii încep să bea de la varsta de 12 ani şi jumătate şi se îmbată pentru prima oară la varsta de 14 ani. În Danemarca, 50 la sută din băieţii de 15 ani şi 37 la sută din fetele de aceeaşi varstă consumă alcool în fiecare săptămană. "Voi ocupaţi-vă de fotbal, de bere ne ocupăm noi" De altfel, Danemarca, ţara lui Andersen şi a "Micii Sirene", ocupă locul întai la multe categorii ale populaţiei, în special în randurile tineretului. Explicabil, într-un fel, ţinand seama de faptul că Danemarca este ţara celebrelor mărci de bere Tuborg şi Carlsberg . Campionatul Mondial de fotbal nu a făcut decat să intensifice această tendinţă. "Voi ocupaţi-vă de fotbal, de bere ne ocupăm noi", cum sună o reclamă întalnită în foarte multe locuri. Curbă ascendentă a costului social Costul social al consumului de alcool este imens - peste 125 miliarde de euro în 2003 - şi el îmbracă diferite forme, de la accidente de circulaţie la boli cum ar fi ciroza ficatului şi la decese premature, vătămări în timpul încăierărilor între beţivi, certuri în familie. Ca remedii, raportul recomandă impunerea de limite în privinţa publicităţii făcute băuturilor alcoolice, taxe şi accize sporite, ridicarea varstei la care tinerii pot achiziţiona sau consuma în locuri publice asemenea băuturi.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea