Social

Lituania vrea sa uite de trecutul sovietic

Cons
iderat unul dintre cele mai frumoase orase din Europa de Est, batranul Vilnius este singura capitala din regiunea Tarilor Baltice aflata in patrimoniul UNESCO. Prima senzatie care te intampina, odata ajuns in Vilnius, in mijloc de septembrie, este frigul patrunzator, insotit de un vant puternic. Localnicii spun ca aici ploua aproape in fiecare zi. Cu toate acestea, lituanienii nu par deloc afectati de temperaturile scazute. Te surprinde sa vezi ca, la aproximativ 3 grade Celsius, lituanienii poarta tricouri cu maneca scurta. De altfel, o alta particularitate a capitalei Lituaniei – apusul de soare in culori sangerii, parca desprins dintr-o ilustrata – e pusa pe seama apropierii geografice a tarii de Cercul Polar. Dezamagitor, periferia capitalei lituaniene seamana cu cea a Bucurestiului. Cladirile nu se deosebesc prea mult de blocurile noastre, de tip comunist. Centrul este, in schimb, o cu totul alta poveste. Partea istorica, cunoscuta sub numele de "Orasul Vechi", este considerata una dintre cele mai frumoase din Europa de Est. Drept dovada, in 1994 a si fost inclusa cu totul pe lista patrimoniului UNESCO. Cunoscatorii spun despre oras ca este unul dintre cele mai vechi ale tarii, un exemplu de imbinare armonioasa a mai multor stiluri arhitectonice, de la gotic la baroc, de la stilul Renasterii la cel clasic. Capitala culturala europeana in 2009 Cu o populatie de aproximativ sase sute de mii de locuitori, Vilnius este cel mai important centru cultural, stiintific si industrial al Lituaniei. Nu e de mirare ca a fost desemnat capitala culturala europeana pentru 2009, cu atat mai mult cu cat Vilnius este de o curatenie exempla­ra. In centru cel putin, temerarul care ar "scapa" pe jos o hartie sau un muc de tigara ar fi luat la ochi de la sute de metri. Pasionati de sport, in special de baschet, unde Lituania straluceste, vilniusienii obisnuiesc sa se adune, pe orice vreme, pe terasele in aer liber de pe artera principala a orasului, asa cum s-a intamplat cu ocazia sferturilor de finala ale Eurobasket 2007, cand Lituania a intalnit Croatia. „Castelul din deal“, un obiectiv turistic apreciat de ... Dar Vilnius este faimos, in zona Tarilor Baltice, si pentru concertele de jazz sau teatrul experimental. „Festivalurile organizate la noi se bucura de recunoastere internationala", povesteste orgolios Viktor, care se recomanda simplu: artist! Printre monumentele de care lituanienii sunt mandri se numara "Castelul din ­deal" („Upper Castle") si Castelul Trakai. Aflat la 27 de kilometri de Vilnius, castelul Trakai, construit in secolul al XV-lea, cunoscut si sub denumirea de „castelul insula" (pentru ca este inconjurat de apa), este unicul de acest fel din estul Europei. La fel impresioneaza si bisericile, inalte si masive, aflate la tot pasul. O dovada ca lituanienii, in majoritate romano-catolici, au gasit refugiu in credinta in fata comunismului sovietic, dar si a ortodoxiei ruse. Catedrala din Vilnius, considerata "inima spirituala a Lituaniei", a fost construita in 1251, dupa ce regele Mindaugas s-a convertit la crestinism. Vizitata de zeci de mii de turisti a­nual, catedrala adaposteste capela baroca a Sfantului Casimir, construita in secolul al XVII-lea, faimoasa pentru amvonul in forma de pocal, unic in lume, datand din secolul XVIII. Valdas Adamkus, presedintele tarii si fostul ... Conflictul presedinte-premier, in varianta lituaniana Lituania nu a facut exceptie de la regula, conflictele politice care au zguduit periodic tarile eliberate de comunism si influenta sovietica neocolind aceasta tara. Nu mai tarziu de anul trecut, in iunie, Lituania a traversat o criza politica de proportii, dupa un conflict deschis intre presedintele tarii, Valdas Adamkus, si premierul Algirdas Brazauskas, care si-a prezentat demisia, ca urmare a retragerii de la guvernare a Partidului Muncii. Acuzat pe plan local ca "ruineaza munca guvernului si a parlamentului", presedintele a fost considerat responsabil pentru izbucnirea crizei, criticand activitatea ministerelor conduse de reprezentantii Partidului Muncii. Aceasta criza politica este si motivul pentru care lituanienii nu mai au incredere in mai-marii tarii. "Principala problema a lituanienilor o constituie guvernul tarii", ­este de parere o tanara din Vilnius, care a studiat in strainatate. Ea considera ca situatia in Lituania ar fi mult mai buna daca politicienii ar fi mai preocupati de nevoile cetatenilor. Credit pentru locuinte, fara avans Cu un venit mediu pe economie mai mare cu aproximativ 100 de euro decat al romanilor, lituanienii isi pot face un credit pentru locuinta fara sa fie nevoiti sa plateasca avans. Tot ce trebuie sa faca este sa prezinte la banca hartiile care atesta ca au un loc de munca. Cu un salariu de 800 de litas (aprox. 300 de euro), se poate obtine un credit de peste 100.000 de litas. Preturile la locuinte, in Vilnius, cel putin, sunt asemanatoare cu cele din Bucuresti, cu o singura exceptie. Lituanienii isi pot achizitiona o locuinta mult mai usor. Inlesnirile privind achi­zi­­tionarea unei locuin­te au reprezentat solutia gasita de guvernanti pentru o problema cu care s-au confruntat lituanienii: imigratia fortei de munca. Mii de oameni au preferat sa plece in Marea Britanie sau Irlanda, in cautarea unui loc de munca mai bun. Lucrurile s-au mai normalizat acum, sunt de parere cei cu care am stat de vorba. Guvernul a initiat masuri sociale, de natura sa-i determine pe tineri sa ramana in Lituania, iar casele fara avans se numara printre aceste metode de "fidelizare" a populatiei. Tinerilor lituanieni le vine greu sa-i ierte pe rusi, ... Tinerii nu-i au la inima pe rusi Am rugat o tanara litu­anianca sa-si descrie tara in trei cuvinte definitorii. Ea ne-a raspuns ca, in general, strainii spun despre Lituania ca are "mancare buna, bere grozava si femei frumoase ". Intr-adevar, lituaniencele cu greu pot trece neobservate, cu aspectul lor nordic si silueta fina. In schimb, bucataria lituaniana, mult apreciata de unii, este mai putin pe gustul altora. Supa traditionala, de sfecla si ciuperci, cu adaos de miere, care se consuma de obicei in ajunul Craciunului , poate fi mai putin pe gustul europenilor. Asa ca toate restaurantele din Vilnius au incluse in meniu si feluri europene sau de tip fast food. Berea lituaniana, nepasteurizata, face insa deliciul cunoscatorilor. Nationalism explicabil Nationalismul lituanienilor este de notorietate. Tinerii, in special, nici nu vor sa auda de rusi, din cauza experientei trecutului. Daca varstnicii sunt mai ingaduitori, unii fiind chiar de parere ca lituanienii traiau mai bine in timpul ocupatiei sovietice, pentru ca toata lumea beneficia de locuri de munca, lucrurile nu stau deloc asa cand vine vorba despre tanara generatie. Am asistat la un episod edificator in acest sens. La receptia hotelului in care am fost cazati, un barbat a pus o intrebare in limba rusa. Receptionerul, un tanar de aproximativ 25 de ani, l-a rugat politicos pe turistul rus sa vorbeasca in engleza. Dupa ce rusul s-a indepartat, l-am intrebat pe receptioner daca, intr-adevar, nu cunostea limba rusa. Receptionerul ne-a raspuns ca, da, stia rusa, insa turistii rusi nu pot avea pretentia sa li se raspunda in limba lor, intr-o tara in care limba oficiala este lituaniana. Trecutul se iarta, dar nu se uita O privire in trecut legitimeaza, intr-o oarecare masura, atitudinea lituanienilor. Ocupati in vara lui 1940 de Armata Rosie, in urma unei intelegeri secrete a Pactului Ribbentrop-Molotov, lituanienii s-au vazut nevoiti sa-si lase destinele in mainile unor guverne prosovietice. In urma unui simulacru de alegeri, la care au avut voie sa participe doar comunistii, noul parlament lituanian a solicitat alipirea la URSS. Cu o pauza de trei ani (1941-1944), cand Lituania s-a aflat sub ocupatie nazista, tara a trecut printr-un lung proces de sovietizare. Lituania, ca si celelalte tari baltice , a fost nevoita sa-si deschida portile pentru populatia rusa, adusa sa lu­creze in industrie si sa se "amestece" cu localnicii. Statisticile arata ca Lituania a pierdut peste 780.000 de rezidenti intre 1940 si 1954, dintre care pana la 300.000 au fost ucisi sau deportati in Siberia, iar altii au emigrat in vest. La 23 august 1989, doua milioane de oameni au format un lant uman de 600 km de-a lungul celor trei tari baltice, evenimentul fiind numit "Drumul baltic". In Lituania, rusii sunt mai putini decat in vecinele Estonia si Letonia. Aici politicile economice si de urbanizare s-au redus dupa moartea lui Stalin, in 1953, stopand imigratia, astfel ca minoritatea rusa reprezinta doar 9,4% din totalul populatiei. In Vilnius, doar 14,3% din populatie este de etnie rusa, fata de 36,86% in Talinn si 50% la Riga. Decizia presedintelui Lituaniei de a refuza, in 2005, invitatia lui Putin de a participa la ceremoniile de la Moscova, consacrate implinirii a 60 de ani de la incheierea razboiului, a subliniat tensiunile legate de imprejurarile care au dus la anexarea tarii de catre fosta URSS. Aici se adauga si faptul ca autoritatile ruse sustin in continuare ca Tarile Baltice ar fi fost "eliberate" de sub ocupatie nazista si au aderat de bunavoie la URSS. Prima tara care s-a desprins de URSS Independenta intre cele doua razboaie mondiale, Lituania a fost anexata de URSS in 1940. La 11 martie 1990, Lituania a devenit prima dintre republicile sovietice care si-a declarat independenta, pe care Moscova nu a recunoscut-o pana in septembrie 1991. La 17 septembie 1991, Lituania este recunoscuta pe plan international si intra in ONU. Ultimele trupe rusesti au parasit teritoriul lituanian in 1993. Tot acum, ­este reintrodusa moneda nationala (litas). Lituania a intrat in NATO si in UE in primavara lui 2004. Romania asigura serviciul Politie Aeriana in Tarile Baltice Tara noastra asigura, sub comanda NATO, serviciul de Politie Aeriana in spatiul aerian al Tarilor Baltice. Timp de trei luni, in perioada 1 august-31 octombrie 2007, Politia Aeriana in Lituania, Estonia si Letonia este asigurata de patru MiG-21 LanceR, apartinand Fortelor Aeriene Romane. Conform planificarii facute de NATO, Romania succede Frantei, urmand Portugalia. Locatia de unde se coordoneaza activitatile este Baza Aeriana Siauliai, aflata in apropiere de Vilnius. La misiune iau parte pilotii si personalul tehnic de deservire a celor patru MiG-21 LanceR, de la Baza 71 Aeriana, in total 67 de militari. Misiunea principala a detasamentului romanesc este executarea serviciului Politie Aeriana sub comanda NATO, in timp de pace, ca parte integrata a apararii aeriene colective, in scopul mentinerii integritatii spatiului aerian in Tarile Baltice. Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de stiri generale Acasa.ro
  •   2007-10-17
  •  
  •   comentarii

Articol scris de

Acasa.ro

Vezi toate articolele

Articole din social

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, psihologul Cristina-Andreea Dumitras: Sfaturi pentru tinerii care isi incep activitatea profesionala

Expertul Acasa.ro, psihologul Cristina-Andreea Dumitras

Pune o intrebare


Citeste pe Romaniatv

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului