La 18 ani dupa publicarea textului "Apel catre lichele", la 30 decembrie 1989, Gabriel Liiceanu scrie "Din nou despre lichele", text in care vorbeste despre persistenta acestora in societatea romaneasca si despre particularitatile pe care le-au capatat in tranzitie.

Textul lui Liiceanu, publicat marti de "Cotodianul", in editia online, vorbeste despre "licheaua eterna", definita ca "orice individ activ in producerea raului altuia de dragul binelui propriu" sau "infractorul lumii morale".

Scriitorul face referire la textul scris pe aceeasi tema in urma cu 18 ani, cand trata "licheaua comunista" si prezinta transformarile pe care aceasta le-a suferit in perioada de tranzitie. In comunism, raul facut altora de dragul binelui propriu era "politica de stat", "regula a lumii si sistem", spune Liiceanu. Dupa prabusirea comunismului "lichelele" si-au pus o "masca democrata" si au continuat, tot prin eschiva, raul prin care au facut posibil comunismul.

Noutatea actului de exploatare o constituie, potrivit lui Liiceanu, faptul ca minciuna, jaful si distrugerea sunt "potentate acum de perspectiva imbogatirii nelimitate". "Inainte, licheaua comunista nu avea unde sa fuga cu banii si, de aceea, la limita, nici nu avea ce face cu ei. Spatiul de miscare ii era fatal limitat la cateva privilegii amarate, pentru care insa marea masa o invidia. Acum insa, o data cu 'globalizarea', furtul a capatat sens, caci banii, putand circula planetar, au de-acum unde sa fie pusi la adapost", scrie Liiceanu.

"'Nu ne vindem tara!', aforismul ipocrit al unui patriotism in extaz din anii ’90, nu era decat expresia retorica a depozitarii prazii in vederea ulterioarei ei impartiri" mai scrie Liiceanu, cu precizarea ca "tara" era numele de cod al acestei prazi istorice.

"In urma cu 18 ani, lichelele fusesera rugate sa faca 'un simplu si tacut pas inapoi'. Astazi, apelul la un 'pas inapoi' nu mai are sens. Un pradator care inhata nu mai da drumul prazii niciodata" incheie Gabriel Liiceanu acest nou text dedicat faradelegilor din Romania.

La 30 decembrie 1989, Liiceanu facea un apel catre beneficiarii regimului comunist , "Apel catre lichele", care erau prezenti in continuare in viata publica . "Sunteti putini in mijlocul acestui popor, de vreme ce el s-a putut regasi peste noapte cu o asemenea forta si gratie; si totusi multi, daca ati putut face cu putinta, hrani si cautiona oroarea vreme de 40 de ani", isi deschidea Liiceanu apelul.

"Nu mai strangeti o vreme, barbateste, mana colegilor vostri si nu-i mai priviti senini in ochi. Lasati sa se intrevada o urma de sfiala in privirea voastra. Fiti o vreme stingheri.

Nu mai apareti la televiziune.

Nu mai scrieti in ziare.

Nu va mai ridicati glasul decat pentru o scurta cainta, caci altfel il ridicati din nou in minciuna.

Lasati cuvintele sa spuna ceea ce spun; nu mai folositi o vreme vorbele 'demnitate', 'libertate', 'constiinta', 'dreptate', 'popor'. Nu asasinati aceste cuvinte", le transmitea Liiceanu celor responsabili de "oroarea" instaurata de regimul comunist.