Social

Liderii mondiali vor sa imite Soarele

Un
consortiu international a semnat ieri la Paris intelegerea de a construi un reactor nuclear experimental care va produce energie de tipul celei solare, informeaza BBC. Scopul proiectului, cunoscut drept Iter sau „calea“ in latina, este de a produce energie din reactii nucleare de fuziune de tipul celor care alimenteaza Soarele. Daca va avea succes, reactorul va urma sa produca energie nelimitata si curata. Iter, care va fi dezvoltat in Franta, este rezultatul anilor de discutii dintre Coreea de Sud, Rusia, China, statele Uniunii Europene, Statele Unite, India si Japonia (astazi cele sapte parti ale contractului). Daca totul merge struna, inainte ca reactorul sa fie pus in slujba cetatenilor, se va construi un mecanism care va lucra in orb, energia obtinuta de Iter urmind sa fie folosita abia peste 30 de ani. Eficienta 100% „Intr-un secol sau doua, fuziunea nucleara poate sa devina sursa dominanta de electricitate pe Pamint“, spune Jerome Pamela, reprezentant Iter. „Sa nu incercam s-o producem ar fi iresponsabil, pentru ca efectele pentru umanitate ar putea fi imense“, continua Pamela. In procesul de fuziune nucleara , energia este eliberata cind elementele unui nucleu atomic usor - izotopii hidrogenului deuteriu si tritiu - se contopesc si formeaza un nucleu atomic mai greu. Pentru a folosi reactiile de fuziune pe Pamint, este necesara crearea unei plasme cu mult mai ridicate decit cea din centrul Soarelui. Desi tehnologia necesara obtinerii de energie prin astfel de procedee a luat oamenilor de stiinta citeva decenii pina au pus-o pe picioare, eventuala reusita a lui Iter va aduce o multime de beneficii. Unul dintre acestea este faptul ca este nevoie de foarte putin combustibil ca reactorul sa functioneze, iar cantitatea de energie eliberata de Iter ar fi de 10 milioane de ori mai mare decit cea obtinuta dintr-o reactie chimica obisnuita. Intelegerea a fost semnata ieri la Paris de ministrii reprezentanti ai celor sapte parti ale contractului, in prezenta presedintelui Jacques Chirac si a presedintelui Comisiei Europene, José Manuel Barroso. Gata pina in 2009 Constructia reactorului va incepe in primavara in Cadarache, o localitate situata la 60 de kilometri de Marsilia , care gazduieste in prezent unul dintre centrele europene de cercetare a reactiilor nucleare. Costurile se vor ridica la cinci miliarde de euro, iar reactorul va fi gata in 2009.
  •   2006-11-22
  •  
  •   comentarii

Articol scris de

Acasa.ro

Vezi toate articolele

Articole din social

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, Cosmina Marinescu: Cum sa-l inveti pe copilul tau valoarea banilor

Expertul Acasa.ro, Cosmina Marinescu, consilier financiar

Pune o intrebare


Citeste pe Romaniatv

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, psihoterapeutul Alexandru Busila: 6 sfaturi pentru a depasi plafonarea la job

Expertul Acasa.ro, psihoterapeutul Alexandru Busila

Pune o intrebare