"Barbatii in negru" revin pe marile ecrane. In "Men In Black 3", agentii J(Will Smith) si K (Tommy Lee Jones) se intorc in timp. Mergi sa vezi filmul din 25 mai si inscrie-te la concurs. Poti castiga.
Febra dezbaterii pachetului de legi ale educatiei cuprinde intreaga tara. Asta pentru ca fiecare inspectorat judetean din tara va trebui sa organizeze intalniri in care sa se dezbata legile educatiei propus de ministerul de profil.Dezbaterile se vor desfasura pina pe 17 februarie iar observatiile care vor fi facute in cadrul acestor intilniri vor fi centralizate la nivelul Ministerului Educatiei si, in cazul in care sunt viabile, ar putea fi prinse in legile care sunt supuse acum dezbaterii publice.
Inspectoratele scolare vor avea in grija organizarea de intilniri comune intre inspectori scolari , conducatori ai unitatilor de invatamint, cadre didactice , reprezentanti ai sindicatelor, ai parintilor, ai autoritatilor locale dar si ai societatii civile.
Masura organizarii de dezbateri in toata tara a fost decisa de catre Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului care a si transmis nota prin care informeaza inspectoratele scolare cu privire la aceasta decizie. Pachetul de legi ale educatiei a fost lansat spre dezbatere publica in luna decembrie a anului trecut.
Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de stiri generale Acasa.ro
Pentru a fi la curent cu cele mai noi si importante stiri ale zilei, aboneaza-te la
Newsletterul sectiunii STIRI
In intervalul luni, 28 mai - miercuri, 30 mai absolventii claselor a XII-a se pot inscrie la prima sesiune de bacalaureat din acest an. citeste mai departe »
Cele doua zile libere de luni, 30 aprilie, si marti, 1 mai, vor putea fi petrecute si in parcul Herastrau din Bucuresti, la o plimbare gratuita cu vaporasele. Administratia Lacuri, Parcuri si Agrement Bucuresti (ALPAB) pune la dispozitie 5 vaporase cu o capacitate totala de 430 locuri. citeste mai departe »