"Barbatii in negru" revin pe marile ecrane. In "Men In Black 3", agentii J(Will Smith) si K (Tommy Lee Jones) se intorc in timp. Mergi sa vezi filmul din 25 mai si inscrie-te la concurs. Poti castiga.
Peste 800 de deţinuţi din Penitenciarul de Maximă Siguranţă Drobeta-Turnu Severin învaţă cum să facă sex protejat , în cadrul programului de sănătate privind prevenirea transmiterii infecţiei HIV/SIDA .
Deţinuţii sunt reticenţi atunci cand vine vorba despre viaţa sexuală şi se feresc chiar să ceară de la cabinetul medical prezervative , pentru că în felul acesta şi-ar declara practic opţiunea pentru relaţii homosexuale.
Din acest motiv, pe viitor se va merge pe cutii speciale cu prezervative montate în fiecare cameră, ne-a declarat purtătorul de cuvant al Penitenciarului Severin, Gheorghe Săvescu.
Pentru a fi la curent cu cele mai noi si importante stiri ale zilei, aboneaza-te la
Newsletterul sectiunii STIRI
In intervalul luni, 28 mai - miercuri, 30 mai absolventii claselor a XII-a se pot inscrie la prima sesiune de bacalaureat din acest an. citeste mai departe »
Cele doua zile libere de luni, 30 aprilie, si marti, 1 mai, vor putea fi petrecute si in parcul Herastrau din Bucuresti, la o plimbare gratuita cu vaporasele. Administratia Lacuri, Parcuri si Agrement Bucuresti (ALPAB) pune la dispozitie 5 vaporase cu o capacitate totala de 430 locuri. citeste mai departe »