Social

Lăcătuş pe făraş?

UTA
Arad a remizat pentru a şasea oară în acest sezon, pe propriul teren, şi a ajuns la un îngrijorător minus 13 la adevăr, asemenea Ceahlăului Piatra Neamţ, prima echipă din zona retrogradării. Echipa pare să fie pe un drum bun, însă rezultatele obţinute de Marius Lăcătuş nu conving. Bara: “Nu se pune problema demiterii lui Lăcătuş” Preşedintele clubului, Nicolae Bara, îi acordă ex-stelistului votul de încredere, dar se pare că după meciul direct cu Ceahlăul, de duminică, se va trage linie. „Jucătorii vor avea ocazia să-şi iarăşi banii numai după ce bat Ceahlăul. Indiferent ce se va întampla miercuri la Urziceni, credem că o victorie cu moldovenii e crucială şi cu acea ocazie aşteptăm de la fotbaliştii noştri să demonstreze că vor şi pot să rămană în Liga 1 ”, a spus Bara, care consideră că doar ghinionul a făcut ca UTA să nu obţină trei puncte cu Oţelul Galaţi. „Aşa neşansă o dată la 100 de ani ţi-e dat să ai. Eu zic că am jucat incomparabil mai bine decat în majoritatea meciurilor din acest an şi meritam o victorie. Ea nu a sosit, dar echipa a demonstrat că este în revenire de formă şi merge pe un drum bun. Tocmai de aceea nu se pune problema demiterii antrenorului”, a continuat preşedintele arădenilor. Edson, aproape de a deveni erou Tot de ghinion a vorbit şi Edson, atacantul originar din Insula Capului Verde, care a deschis scroul pentru UTA. Portughezul a marcat în minutul 70 cu Oţelul, dar a ratat ocazia de a deveni eroul arădenilor după ce reuşita sa a fost anulată de golul egalizator al lui Dănălache. „Mă bucur că am spart gheaţa pentru UTA, dar trebuia să obţinem toate punctele astăzi. Am avut ghinion, din păcate. Sper să rămanem în prima ligă, pentru că îmi place la Arad şi vreau să răman aici alături de soţia mea”, a spus Edson. Încurajări de la adversar Antrenorul gălăţenilor, Petre Grigoraş, a observat şi el creşterea de formă a arădenilor, de care vorbea preşedintele Nicoale Bara, şi a declarat că speră ca UTA să nu retrogradeze, „fiindcă are o istorie aparte şi un public avid de spectacol şi de performanţe”. „Sincer vă spun, UTA a făcut astăzi un meci mult mai bun decat în ultimele partide, şi-a creat destule situaţii de a marca, iar şansa putea să fie de partea lor. Sunt convins că, după ceea ce a arătat astăzi, UTA nu va retrograda. Nu sunt oracol să ştiu cine va retrograda, dar sincer vreau şi sper ca UTA să nu retrogradeze”, a spus Grigoraş.
  •   2007-04-24
  •  

Articol scris de

Acasa.ro

Vezi toate articolele

Articole din social

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, Coca Maria Miorica, economist: Revolutia fiscala - ce venituri vom avea din ianuarie 2018

Expertul Acasa.ro, Coca Maria Miorica, economist, inspector HR

Pune o intrebare


Citeste pe divahair.ro

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Acest site foloseste cookies, pentru a-ti oferi o experienta cat mai placuta pe site. Daca ai nevoie de multe detalii despre cum functioneaza acestea, citeste aici.