Social

Iranul vrea sa-si vanda cele mai mari banci

Unul
dintre cele mai mari grupuri bancare din Iran, Saderat, va fi scos la vanzare in 2008. Cu 42 milioane de conturi, 3.400 de sucursale si active in valoare de 28 miliarde de dolari, banca Saderat este una dintre cele mai mari institutii de acest fel din Iran. La sfarsitul anului trecut, Departamentul de Trezorerie al SUA a interzis definitiv accesul grupului bancar controlat de statul iranian la sistemul financiar american. Asta, dupa ce Saderat a fost acuzata de finantarea unor grupari teroriste . Conducerea bancii Saderat isi dorea de mai bine de sase ani sa inceapa procesul de privatizare al institutiei, inca aflata sub controlul guvernului iranian. Asta pentru ca era singura modalitate prin care Saderat putea ramane inca o banca competitiva, in conditiile in care grupuri bancare private din afara tarii isi anuntau, inca din 2001, deschiderea de noi sucursale aici. Fostul directorul executiv al Saderat, Sharif Razavi, spunea la acea vreme ca Saderat va fi astfel capabila sa opereze mult mai eficient, fara sa se impotmoleasca in restrictiile impuse de stat, printre care nivelul salariilor si numarul de angajati. Iranul a nationalizat toate bancile private, inclusiv Saderat Bank, la putina vreme dupa Revolutia Islamica din 1979. Acum, guvernul de la Teheran s-a inhamat intr-un proces de privatizare care cu siguranta va fi anevoios. Asta, mai ales ca imaginea bancii Saderat a fost serios murdarita de acuzatiile ca ar fi finantat unele grupari teroriste. Prin urmare, SUA a decis sa includa Saderat pe lista neagra a sistemului financiar american, interzicandu-i-se astfel orice acces in acest domeniu. Cu toate acestea, actualul presedinte si director executiv al Saderat, Hamid Borhani, a trimis trei scrisori catre autoritatile americane prin care nega acuzatiile. Privatizarea sistemului bancar va reduce somajul In plus, nici presedintele iranian, Mahmoud Ahmadinejad , nu este vazut bine de vestici. Imaginea de paria pe care si-a dobandit-o in conflictele legate de ambitia lui de imbogati uraniu nu-l va ajuta foarte mult in realizarea unei privatizari reusite a sistemului bancar. Iar tara sa este astfel permanent aflata sub amenintarea unui atac militar din partea Vestului si a Consiliului de Securitate al ONU. Cu toate acestea, bancile straine au aici o sumedenie de oportunitati de dezvoltare a afacerilor. Desi Iranul este vazut ca una dintre cele mai mari piete emergente , populatia de 70 milioane de locuitori inca duce lipsa de un sistem bancar veritabil. Asta pentru ca bancile private, carora li s-a permis sa-si deschida sucursale, aici sunt relativ mici si nu reusesc sa faca fata unui numar atat de mare de oameni. Guvernul iranian spera ca odata cu privatizarea sistemului bancar acesta va sustine astfel o rata de crestere de 5,5%, va reduce somajul – pe care economistii il estimeaza la 20% - si va face astfel sectorul financiar sa devina mult mai agil. Cea mai mare retea internationala de sucursale Banca Saderat are cea mai mare retea internationala de sucursale dintre toate bancile din Iran – mai mult de 20. In plus, a facut investitii strategice in Banca Saderat din Londra si detine actiuni in doua Joint-venture-uri, Future Bank din Bahrain si Arian Bnak din Afganistan. Impreuna cu grupul bancar Saderat, guvernul de la Teheran va privatiza si Banca Mellat, Banca Tejarat si Banca Refah. Toate cele patru institutii au o valoare estimata la 30 miliarde de dolari si, cum nu exista suficiente fonduri interne disponibile, autoritatile iraniene trebuie sa apeleze la investitorii straini. Presedintele Saderat a declarat, recent, ca pe lista de asteptare se afla deja cateva banci internationale interesate sa cumpere o parte din actiunile grupului. Hamid Borhani spera ca, in curand, guvernul iranian sa fie de acord ca bancile straine sa achizitioneze pana la 40% din cele iraniene, insa, pana acum, Ministerul Economiei si Banca Centrala a Republicii Islamice Iran nu s-au pus de acord asupra procentajului care va fi oferit spre vanzare.
  •   2007-06-28
  •  
  •   comentarii

Articol scris de

Acasa.ro

Vezi toate articolele

Articole din social

Sfatul expertului


Citeste pe Romaniatv

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, psihoterapeutul Alexandru Busila:  Condu-ti tu cariera, nu lasa cariera sa te conduca!

Expertul Acasa.ro, psihoterapeutul Alexandru Busila

Pune o intrebare