Social

Iranul devine marul discordiei dintre SUA si Afganistan

Pres
edintele pakistanez a fost luat la tinta de Bush si de Karzai, in timp ce Iranul a facut obiectul divergentelor dintre SUA si Afganistan. Presedintele George W. Bush s-a aratat vadit dezamagit fata de declaratiile pozitive la adresa Iranului facute de omologul sau afgan, Hamid Karzai , in timpul vizitei efectuate in SUA. „Din cite putem vedea, ei nu sint o forta a binelui. Iranul are o influenta destabilizatoare oriunde ar actiona“, a replicat Bush, dupa ce Karzai afirmase ca Iranul este „un ajutor si o solutie“ in razboiul impotriva terorismului. Iranul si Afganistanul au „relatii foarte, foarte bune si foarte, foarte strinse“, a declarat presedintele afgan intr-un interviu acordat postului CNN. Presedintele pakistanez Pervez Musharraf a fost tinta acuzelor americane si afgane, deoarece sarcina de a elimina celulele al-Qaeda din regiunea de frontiera, pe care Pakistanul si-a asumat-o anul trecut, este departe de a fi indeplinita. Presedintele Karzai l-a acuzat pe Musharraf ca tolereaza prezenta talibanilor pe teritoriul pakistanez si chiar le ofera sprijin. „Karzai stie ca originea problemelor cu care se confrunta se afla la granita cu Pakistanul si de ani buni arata ca Musharraf nu face nimic pentru a-i combate pe talibani “, explica unul dintre analistii citati de „Financial Times“. Karzai urmeaza sa se intilneasca, in cursul acestei saptamini, cu Pervez Musharraf, pentru intensificarea cooperarii in regiunea de frontiera greu accesibila. Presedintele Bush a fost totusi asigurat ca „talibanii nu mai sint o amenintare pentru guvern sau pentru institutiile Afganistanului“. Decizia privind soarta celor 23 de cetateni sud-coreeni rapiti in Afganistan, luna trecuta, a fost una foarte ferma: „Nu va exista nici un schimb de ostatici “, dupa cum a declarat unul dintre purtatorii de cuvint ai Casei Albe. Doi dintre sud-coreenii rapiti au fost deja ucisi de insurgentii talibani. Afla care sunt cele mai importante stiri ale zilei intr-una dintre cele mai bune selectii de informatii. Aboneaza-te la Newsletter-ul de stiri generale al Acasa.ro
  •   2007-08-08
  •  
  •   comentarii

Articol scris de

Acasa.ro

Vezi toate articolele

Articole din social

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, Cosmina Marinescu: Sfaturi financiare pentru toti membrii familiei, de la mic la mare

Expertul Acasa.ro, Cosmina Marinescu, consilier financiar

Pune o intrebare


Citeste pe Romaniatv

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, Ovidiu Leonte: SteamOS poate fi descarcat incepand de astazi

Expertul Acasa.ro, Ovidiu Leonte, specialist IT&C

Pune o intrebare