Social

Infirmierele bulgare, mai aproape de libertate

Infirmierele bulgare, condamnate la moarte pentru ca ar fi infectat cu HIV peste 400 de copii libieni, sint cu un pas mai aproape de libertate. Familiile victimelor au inceput ieri sa primeasca despagubiri financiare, in valoare de un milion de dolari pentru fiecare persoana contaminata . In schimb, ele vor renunta sa mai ceara executarea cadrelor medicale. „Familiile au primit cecurile in cursul noptii de luni spre marti si au inceput in aceasta dimineata sa retraga banii de la banci“, a declarat purtatorul de cuvint al rudelor victimelor, Idriss Lagha. Fundatia Gaddafi, care a condus negocierile, a confirmat aceasta operatiune. Cele sase asistente sint acuzate ca au infectat intentionat cu HIV 438 de copii, internati in spitalul Benghazi, din estul Libiei. 50 dintre micuti au murit deja, iar alti 20 si-au contaminat mamele odata ajunsi acasa. Femeile infectate de fiii lor vor primi si ele compensatii . Infirmierele au fost arestate in 1999, impreuna cu un medic palestinian acuzat de aceleasi fapte. Cu totii au fost condamnati la moarte in 2004, iar pedeapsa le-a fost reconfirmata de instanta suprema , in urma cu o saptamina. Ar putea totusi sa scape cu viata, in urma aranjamentului financiar negociat de Fundatia Gaddafi. Conform legii islamice, o data ce accepta „pretul singelui”, familiile victimelor nu mai cer pedeapsa capitala. Infirmierele bulgare si medicul palestinian au negat acuzatiile. Ei spun ca micutii au contractat virusul HIV , din cauza conditiilor precare din spital. In plus, cadrele medicale sustin ca au fost torturate in timpul procesului, pentru a li se smulge confesiuni de vinovatie.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea