Social

Incalcarea drepturilor de proprietate intelectuala, pedepsita cu inchisoarea

Prim
a directiva europeana privind armonizarea legilor penale nationale a fost sustinuta de Parlamentul European, care a adoptat un raport privind legislatia ce impune aplicarea de masuri penale pentru nerespectarea drepturilor de proprietate intelectuala la scara comerciala. Textul adoptat de Parlament urmeaza sa fie trimis la Consiliu pentru a fi discutat de guvernele nationale, potrivit unui comunicat al Biroului de presa al Parlamentului European. Daca va fi aprobata si de Consiliu, directiva va obliga toate statele membre sa considere caz penal orice incalcare a drepturilor de proprietate intelectuala, respectiv orice situatie de contrafacere si de piratare pe piata interna. Parlamentul - aproband raportul lui Nicola Zingaretti (PSE, IT) cu 374 de voturi "pentru", 278 "impotriva" si 17 abtineri - a sprijinit obiectivul general mentionat in propunerea Comisiei, insa a amendat unele prevederi. Astfel, parlamentarii europeni au exclus din aria de aplicare a directivei brevetele si au decis ca sanctiunile penale va trebui aplicate doar pentru incalcari deliberate in scopul obtinerii unor avantaje comerciale. Pirateria comisa de utilizatorii particulari pentru scopuri personale, non-profit , a fost, de asemenea, exclusa. (continuarea in Curierul National )
  •   2007-04-27
  •  
  •   comentarii

Articol scris de

Acasa.ro

Vezi toate articolele

Articole din social

Sfatul expertului


Citeste pe Romaniatv

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Expert Acasa.ro, Ovidiu Leonte: Cum se transporta un computer

Expertul Acasa.ro, Ovidiu Leonte, specialist IT&C

Pune o intrebare