Ieri, ca şi azi, Orientul - zona cea mai sensibilă a planetei

Se împlinesc, în aceste zile, 50 de ani de la aşa-numita criză a Suezului, eveniment care avea să consfinţească deplasarea centrelor de putere pe eşichierul mondial dinspre Europa spre America şi Uniunea Sovietică şi declinul ireversibil al imperiului colonial britanic. Criza a fost declanşată odată cu hotărarea anunţată în ziua de 26 iulie 1956 de către preşedintele Egiptului, Nasser , de a naţionaliza Canalul de Suez, calea de apă care avea odinioară o importanţă strategică vitală, făcand legătura, prin Mediterana şi Marea Roşie, între Marea Britanie şi coloniile ei din India şi Extremul Orient, dar care îşi pierduse din importanţă prin proclamarea independenţei Indiei. Guvernul britanic, condus de Anthony Eden, nu a acceptat "provocarea" şi, comparandu-l pe Nasser cu Mussolini, a încheiat o înţelegere secretă cu Franţa şi Israelul, care aveau propriile motive să nu fie de acord cu naţionalizarea. Franţa, pentru că Nasser îi ajuta pe răsculaţii algerieni şi era legată de motive economice şi sentimentale de Suez (canalul fiind construit de un francez, Ferdinand de Lesseps), iar Israelul, pentru că acelaşi Nasser îi susţinea pe palestinieni. A fost pus la punct un plan care prevedea invadarea de către Israel a Egiptului, prin Faşia Gaza şi Peninsula Sinai , urmand ca Marea Britanie şi Franţa să dea un "ultimatum" celor două părţi pentru a pune capăt luptelor şi a "proteja" canalul. Invazia a şi început spre începutul lunii octombrie şi lucrurile păreau că merg în direcţia dorită, dar complotiştii au omis un lucru esenţial: să comunice americanilor intenţia lor. Iritat şi nedorind să pericliteze relaţiile cu lumea arabă, preşedintele Eisenhower a dezavuat imediat acţiunea, ruşii ameninţand, la randul lor, cu un atac cu rachete. Trupele britanice şi franceze au trebuit să se retragă, locul lor fiind luat, la sugestia ministrului de externe al Canadei, de o forţă de interpunere a ONU, care a stabilit o zonă-tampon. A fost începutul misiunilor de menţinere a păcii sub egida Naţiunilor Unite. La scurt timp după aceea, Eden demisiona, aventura Suezului dand lovitura de graţie imperiului britanic. Pe de altă parte, Uniunea Sovietică s-a simţit liberă să zdrobească revoluţia din Ungaria, intervenţia militară anglo-franceză oferindu-i un perfect alibi . La 50 de ani de la aceste evenimente, zona Orientului nu şi-a găsit nici astăzi liniştea, în contextul crizei din Liban, singura soluţie care se conturează fiind - din nou - o forţă de interpunere a ONU.