Social

Human Rights Watch cere anularea sentinţei lui Saddam

Orga
nizaţia de apărare a drepturilor omului " Human Rights Watch " afirmă că, în procesul lui Saddam Hussein pentru crime împotriva umanităţii, au existat atatea nereguli încat verdictul de condamnare la moarte nu se bazează pe argumente solide şi ar trebui anulat. Într-un raport citat de Associated Press, se afirmă că procedurile în procesul referitor la Dujail au fost fundamental inechitabile. "Tribunalul a ratat o ocazie importantă de a face dreptate poporului irakian şi decizia sa de a impune pedeapsa cu moartea după un proces inechitabil nu se susţine", mai arată raportul. Acesta este rezultatul a zece luni de observaţii şi a numeroase interviuri luate judecătorilor, procurorilor şi avocaţilor. ONG-ul denunţă atitudinea guvernului irakian, care a afectat independenţa judecătorilor, criticile unor responsabili conducand chiar la demisia primului preşedinte al tribunalului. Organizaţia subliniază că numeroase probe şi elemente-cheie nu au fost prezentate apărării anterior şi regretă că martori şi acuzaţi nu au putut fi confruntaţi, ceea ce constituie o violare a drepturilor elementare ale suspecţilor.
  •   2006-11-20
  •  
  •   comentarii

Articol scris de

Acasa.ro

Vezi toate articolele

Articole din social

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, Ovidiu Leonte: SteamOS poate fi descarcat incepand de astazi

Expertul Acasa.ro, Ovidiu Leonte, specialist IT&C

Pune o intrebare


Citeste pe Romaniatv

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, Ovidiu Leonte: SteamOS poate fi descarcat incepand de astazi

Expertul Acasa.ro, Ovidiu Leonte, specialist IT&C

Pune o intrebare