Social

Hillary, primii pasi spre Casa Alba

Fosta prima doamna a SUA testeaza apele pentru a afla ce sanse ar avea o candidatura a sa pentru Casa Alba. Senatoarea democrata de New York, Hillary Rodham Clinton, a inceput sa faca primii pasi catre nominalizarea la candidatura pentru functia de presedinte al SUA, la alegerile din 2008: ea s-a intilnit cu guvernatorul ales al statului New York, democrat, pentru a obtine sprijinul acestuia. Doamna Clinton este desemnata de toate sondajele de opinie drept favorita democratilor in cursa pentru Casa Alba si este sprijinita de o vasta retea de sustinatori si donatori pentru campanie, condusi de sotul sau, fostul presedinte Bill Clinton . Hillary a ramas cu 13 milioane de dolari din campania pentru postul din Senat, bani pe care ii poate transfera pentru o posibila campanie prezidentiala, si a fost aleasa fara emotii pentru al doilea mandat de senator. Prejudecati Asistentii senatoarei au inceput sa recruteze posibili angajati pentru campania electorala. Hillary Clinton se va intilni saptamina viitoare cu colegii sai senatori de New York, pentru a discuta despre posibila sa candidatura. Problema cu care trebuie sa se confrunte fosta prima doamna este daca poate cistiga de partea sa suficiente dintre statele „nehotarite“, in fata unui candidat republican. Unii democrati considera ca americanii si-au format deja o opinie despre Hillary, care ar putea fi greu de schimbat: „Sint oameni care ar semna un cec pentru ea si care si-ar da si viata pentru ea, dar sint multi altii care nu ar vota pentru ea nici daca ar promite ca elimina impozitul pe venit si da inghetata gratis la toata lumea. Oamenii si-au facut o opinie in privinta ei si asta nu prea ii lasa loc de manevre“, declara, pentru Associated Press, Dick Harpootlian, fost presedinte al Partidul Democrat din Carolina de Sud. De vina ar fi, pentru o eventuala opinie proasta in ce o priveste pe Hillary, scandalurile din timpul presedintiei sotului sau, Bill Clinton. In rest, Hillary a avut tot timpul o atitudine politica echilibrata, inclusiv privind retragerea trupelor din Irak, pe care nu o considera binevenita. In acest fel, ea ar putea cistiga si o parte din electoratul cu vederi mai conservatoare. Concurenta Contracandidatii lui Hillary Clinton sint, pina acum, in Partidul Democrat, senatorul de Indiana, Evan Bayh, care a anuntat duminica faptul ca va infiinta un „comitet explorator“ (institutia folosita de candidati pentru stringerea de fonduri) si guvernatorul de Iowa, Tom Vilsack, care si-a anuntat candidatura saptamina trecuta. Se asteapta depunerea candidaturii din partea senatorului de culoare din Illinois, Barack Obama, considerat o revelatie a politicii democrate, cu sanse bune in cursa prezidentiala, dar si a contracandidatului lui Bush din 2004, John Kerry , si a colegului sau, John Edwards. Din partea republicanilor, senatorul John McCain din Arizona si fostul primar al New Yorkului Rudy Giuliani au infiintat comitete exploratorii.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea