Social

Guvernul sesizeaza Curtea Constitutionala

Dupa votul de blam primit marti in Senat, Guvernul cauta solutii de iesire din impas si lanseaza posibilitatea sesizarii Curtii Constitutionale. Varianta emiterii unor noi ordonante nu a fost insa nici ea exclusa. Respingerea ordonantelor prin care s-a reorganizat Guvernul, respectiv aparatul de lucru al acestuia, s-a facut fara respectarea dispozitiilor constitutionale, se arata intr-un comunicat sec, emis ieri de Executiv ca urmare a "dusului rece" administrat marti de senatori. "Membrii Cabinetului isi exprima indoiala cu privire la caracterul constitutional al deciziei Senatului, in opozitie flagranta cu decizia anterioara a forului legislativ. In acest sens, Guvernul are convingerea ca aceste confuzii pot fi clarificate de Curtea Constitutionala, institutia indreptatita sa se pronunte pe acest subiect", precizeaza Guvernul. Ca argumente, Executivul invoca nestabilirea masurilor necesare cu privire la efectele juridice pe care le-au produs cele doua ordonante pe perioada aplicarii, procedura standard de altfel. "Respingerea celor doua acte, promovata la initiativa PSD, constituie un act regretabil si descalifica inca o data conducerea acestui partid, care incearca sa-si transfere problemele politice interne in dezbaterea parlamentara", contraataca, la randul sau, Cabinetul Tariceanu II. Aceeasi idee a fost lansata ieri si de presedintele Camerei Deputatilor , liberalul Bogdan Olteanu. La randul sau, vicepresedintele PNL Crin Antonescu a tinut sa precizeze ca liberalii nu au purtat nici un fel de negociere cu pesedistii. "Cred ca cine observa cu atentie ar fi vazut ca, daca aveam ceva de negociat cu PSD, am fi negociat inainte de a ne tranti ordonanta de organizare a Guvernului la Senat", a spus Antonescu. Chiar daca atentia Guvernului este indreptata spre rezolvarea aspectelor practice determinate de votul de blam din Senat, deloc de neglijat este insa semnalul politic transmis actualului Cabinet. In conditiile unei sustineri de numai 12-17 voturi, membrii Guvernului Tariceanu II ar trebui sa reflecteze asupra increderii reduse de care se bucura in fata Parlamentului. Aceasta este opinia impartasita de majoritatea celor care au votat "contra". Solicitarea de demisie a venit pana acum din partea democratilor, prin intermediul liderului Emil Boc. Potrivit acestuia, Guvernul "trebuia sa plece" inca de marti. In plus, pedistii si-au anuntat intentia de a sesiza Curtea Constitutionala in cazul in care Executivul emite noi ordonante de urgenta pe acelasi subiect. Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de stiri generale Acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea