Toţi ministeriabilii care s-au aflat în fruntea educaţiei şi cercetării după anul de graţie 1990 au spus că sistemul educativ este prioritate naţională sau domeniu strategic. Nici gand să se transpună ceva în practică în aceşti ani. Şcolile au rămas la fel de rudimentare ca dotare materială iar unele, în special din mediul rural, mai au puţin şi se prăbusesc. Dascălii sunt şi ei la fel de săraci cum erau cu zece de ani în urmă. Degeaba aruncă ministrul Hărdău cu promisiuni deşarte spre ochii profesorilor, că ei sunt tot cu portofelele goale. Într-o conversaţie telefonică purtată ieri, preşedintele Sindicatului din Învăţămantul Preuniversitar, Maria Ţipirigan, îmi spunea că pe vremuri cadrele didactice erau respectate în comunitate. Lucrurile s-au schimbat enorm în cei 35 de ani de cand predă la catedră. Ea recunoaşte că acum mulţi elevi vin la şcoală mai bine îmbrăcaţi decat profesorii lor. Aşa că nici nu mai pare o nenorocire dacă din cei aproximativ 3500 de membri pe care îi are sindicatul pe care îl conduce, 100 au plecat în ultima perioadă în Italia, Spania ori Statele Unite să culeagă căpşuni ori să muncească la cules de struguri, sau la cărat saci cu gunoi. Alţii spală farfurii în restaurante ori fac menaj în casele bătranilor, dar îşi plătesc la zi contribuţia în cadrul Sindicatului, sperand că într-o zi s-ar putea întoarce în ţară unde să profeseze iarăşi la catedră. (continuarea in Curentul )