Social

Gigantul petrolier Lukoil se extinde agresiv în toată Europa

În
cateva săptămani, grupul rusesc Lukoil va achiziţiona 156 de benzinării din Belgia. Astfel, emblema companiei cu roşu şi alb va fi vizibilă pe cele mai importante autostrăzi ale ţării. Acelaşi lucru se întamplă însă în toate ţările europene în care Lukoil a pătruns în ultimul deceniu. Prin acapararea unei cote de piaţă de 10% din piaţa belgiană, Lukoil mai înfinge astfel un steguleţ pe harta europeană în cadrul unei ample campanii de extindere pe continent, relatează "Financial Times". Lukoil cumpără benzinăriile de la Conoco Philips, partenerul său strategic din SUA, printr-o tranzacţie care cuprinde de fapt 383 de benzinării în şase ţări din Uniunea Europeană: Finlanda, Cehia, Slovacia, Polonia, Ungaria şi Belgia. Toate acestea vor trece de la brandul Jet al Conoco la brandul Lukoil. Strategia Lukoil de extindere în spaţiul comunitar este dublată de investiţiile pe care le face gigantul rusesc, Gazprom, în reţeaua de distribuţie a gazelor naturale. Şi totuşi, în timp ce Gazprom a starnit controverse vizavi de proiectele sale, Lukoil are o abordare mai subtilă şi se concentrează pe ţările din sud- estul Europei , unde Rusia întampină mai puţină suspiciune decat în Vest. Uniunea Europeană priveşte cu îngrijorare şi spre Lukoil Îngrijorarea UE în legătură cu dependenţa de Rusia este mai mică atunci cand vine vorba de petrol, decat în cazul gazelor naturale, pentru că petrolul este mai uşor de transportat şi totodată disponibil pe piaţa mondială. Dar, ca şi în cazul gazului, chiar şi o scurtă întrerupere a livrărilor poate duce la tensiuni politice, aşa cum s-a întamplat luna aceasta, cand Rusia a sistat livrările din cauza unor dispute cu ţara de tranzit, Belarus. Unii politicieni, în special din estul Europei, se tem că, la fel ca în cazul Gazprom, investiţiile companiilor petroliere ruseşti în reţeaua europeană de retail i-ar putea da Kremlinului un avantaj politic. "Bulgaria depinde inacceptabil de mult de petrolul rusesc, nu doar la livrări, ci din cauza faptului că grupurile ruseşti controlează companiile energetice bulgare", spune Milko Kovachev, un fost ministru al energiei. Într-o serie de achiziţii care a început acum zece ani, Lukoil a investit 3 miliarde de euro în active "downstream" în principal în estul Europei, cu care a cumpărat inclusiv trei rafinării legate la conductele de petrol ruseşti: Odessa în Ucraina, Petrotel în Romania şi Burgas în Bulgaria. În plus, a achiziţionat 2.000 de benzinării în regiune. Grupul spune că, în următorii zece ani, plănuieşte să mai investească 9 miliarde de dolari pentru a se extinde în afara Rusiei, în special în Europa. Ruşii au mirosit oportunitatea anilor '90 şi au dat lovitura Spre deosebire de Gazprom, care este controlată de stat, Lukoil, o companie privatizată în totalitate, lucrează cu un partener strategic străin, Conoco, care deţine puţin sub 20 de procente din companie. În anii ’90, Lukoil a încercat să găsească soluţii de rafinare pentru producţia de petrol în creştere, dar a vrut, în acelaşi timp să blocheze accesul pe piaţă al companiilor rivale din vest. Piaţa mondială a petrolului era atunci slabă, costurile de rafinare erau reduse, iar rafinăriile puteau fi cumpărate la un preţ mic, mai ales în sud-estul Europei, unde jucătorii occidentali mari nu investeau. Astăzi, cand preţul petrolului este mare, directorii Lukoil sunt încantaţi de simţul lor vizionar. "După un deceniu, este un cu totul alt univers", spune Gennady Krasovsky, coordonatorul Departamentului de analiză strategică şi investiţii al Lukoil. Jumătate din suma de 3 miliarde de dolari a fost folosită pentru modernizarea şi extinderea rafinăriilor sale. Anul trecut, 19% din petrolul Lukoil a fost rafinat în ţările din estul Europei. Între timp, grupul rusesc s-a extins pe segmentul de retail, cumpărand benzinării de la Marea Baltică pană la Marea Neagră. Are acum reţele considerabile în Ucraina, Romania, Bulgaria, Ţările Baltice şi Serbia. Are chiar şi un mic lanţ de benzinării în Polonia, unde sensibilitatea faţă de investitorii ruşi este extrem de mare. Corporaţia a cumpărat deja în Polonia cateva benzinării de la British Petroleum şi şi-a anunţat intenţia de a achiziţiona cateva zeci de benzinării Jet pană la sfarşitul acestui an, relata ieri "Warsaw Business Journal".
  •   2007-01-26
  •  
  •   comentarii

Articol scris de

Acasa.ro

Vezi toate articolele

Articole din social

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, psihoterapeutul Alexandru Busila: 6 sfaturi pentru a depasi plafonarea la job

Expertul Acasa.ro, psihoterapeutul Alexandru Busila

Pune o intrebare


Citeste pe Romaniatv

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului