Social

Germania pune la colt Romania

Germ
ania ar putea cere masuri suplimentare pentru Romania si Bulgaria la capitolele Justitie si Afaceri Interne, ameninta cancelarul Angela Merkel. „Am solicitat presedintelui Comisiei Europene ca, la sfarsitul anului, sa ne mai explice o data in ce masura au fost inlaturate deficientele semnalate in domeniile Justitie si Afaceri Interne. De acest raport al Comisiei depinde daca Germania va solicita ceva sau nu“, a spus Merkel in urma intalnirii de la sfarsitul sapta- manii trecute cu premierul Calin Popescu Tariceanu, aflat in vizita oficiala la Berlin, pentru o discutie legata de aderarea Romaniei la Uniunea Europeana. Germania va exercita, incepand cu anul viitor, presedintia semestriala a UE, astfel ca are mijloace pentru a crea probleme serioase Romaniei. Avertismentul cancelarului german poate parea surprinzator deoarece Romania a fost intens monitorizata, poate printre cele mai severe, dupa cum afirma, la un moment dat, comisarul pentru Extindere Oli Rehn , acelasi care sustinea, in octombrie, in fata Bundestagului, ca este „convins ca Romania si Bulgaria vor imbogat i Uniunea Europeana si nu vor compromite functionarea corespunza toare a politicilor si a institutiilor UE“. Germania serveste politica Rusiei Explicatia atitudinii reci a Germaniei si a amenintarilor fluturate la adresa Romaniei are insa o explicatie care tine mai degraba de apropierea Germaniei de interesele Rusiei, deranjata de afirmat iile fatise de sustinere a intereselor americane ale Romaniei, prin vocea presedintelui Traian Basescu. Rusia si Germania se afla mai aproape ca oricand de refacerea aliantei geopolitice antebelice. Fostul cancelar, Gerhard Schröder, a devenit angajatul fostului agent KGB in Germania, actualul tar Putin, la Gazprom. Parafarea de catre fostul cancelar Schröder cu doar 10 zile inainte de alegerile din septembrie 2005, a acordului de construire a conductei de gaz prin Marea Baltica, a facut ca acum Germania sa depinda, ca nici o alta tara din Europa, de energia livrata de Moscova. Constructia Gazoductului nordeuropean a intrat in randul proiectelor prioritare ale Rusiei si Germaniei. Lansarea Proiectului Gazoductului nord-european este considerat unul dintre cele mai insemnate evenimente ale anului 2006 deoarece va crea premisele unui spatiu energetic unic (continuarea in Atac )
  •   2006-11-06
  •  
  •   comentarii

Articol scris de

Acasa.ro

Vezi toate articolele

Articole din social

Sfatul expertului

Expert Acasa.ro, Ovidiu Leonte: Aplicatii pentru prelucrarea de fotografii pe smartphone

Expertul Acasa.ro, Ovidiu Leonte, specialist IT&C

Pune o intrebare


Citeste pe Romaniatv

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Expert Acasa.ro, Ovidiu Leonte: Cum se transporta un computer

Expertul Acasa.ro, Ovidiu Leonte, specialist IT&C

Pune o intrebare