Social

Germania lansează o campanie socială împotriva infanticidului

Mame
le din Germania care nu îşi pot creşte copiii nou-născuţi îşi vor putea abandona fiii în aşa-numitele BabyKlappe, ghişee unde, sub protecţia anonimatului, pot lăsa copiii, transmite publicaţia britanică Times. Primăriile germane au ales această măsură de ajutor pentru tinerele disperate, ca să evite creşterea alarmantă a cazurilor de infanticid: numai anul trecut, Germania a cunoscut tragedia a 23 de copii nou-născuţi ucişi de mamele lor. Campania care a împanzit ţara cu afişe, relansată luni, îşi propune, astfel, să salveze viaţa copiilor care vor fi preluaţi de departamentele de asistenţă socială de la aceste ghişee unde micuţii nedoriţi vor fi abandonaţi. Metoda a fost inspirată de modelul italian medieval al unor locuri speciale pentru nou-născuţii abandonaţi de mamă: în secolul al XII-lea, Papa Inocenţiu al III-lea le permite mamelor să îşi abandoneze copiii pe scările bisericilor, sub protecţia anonimatului. Astfel de centre "baby-drop" a trebuit să fie înfiinţate, în zilele noastre, din grijă pentru viaţa micuţilor, în Germania, cateva state din SUA, Japonia, Pakistan şi Filipine , mai transmite Times.
  •   2007-03-28
  •  
  •   comentarii

Articol scris de

Acasa.ro

Vezi toate articolele

Articole din social

Sfatul expertului


Citeste pe Romaniatv

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, Ovidiu Leonte: SteamOS poate fi descarcat incepand de astazi

Expertul Acasa.ro, Ovidiu Leonte, specialist IT&C

Pune o intrebare