Social

Generalul a castigat, lupta continua

Pervez Musharraf a fost reales presedinte de catre partizanii din parlament, dar este tot contestat de opozitie si de islamisti. Generalul a castigat, de departe, alegerile prezidentiale, dar Curtea Suprema urmeaza inca sa decida daca o candidatura in uniforma poate fi validata. Celelalte dosare deschise ale presedintelui merg de la contestarea legitimitatii de catre opozitia politica la extinderea militantismului islamist de la frontiera afgana spre centrele urbane si cresterea preturilor. Presedintele reales al Pakistanului a chemat ieri la reconciliere nationala, declarandu-se gata sa discute deschis cu toate partidele din tara - chiar si cu cele care au boicotat sau evitat prezidentialele din 6 octombrie. Autoproclamat presedinte Fiu al unei familii de musulmani de limba urdu care au fugit din Delhi dupa sangeroasa partitie a subcontinentului indian in 1947, Pervez Musharraf a trait periculos intre razboaie, revolte si atentate. Cu studii militare in Pakistan si Marea Britanie, ofiterul a fost promovat continuu, pana la gradul de general, primit in 1998. Anul urmator conducea o nesangeroasa lovitura de stat militara, puternic criticata in strainatate. In iunie 2001, generalul Musharraf se proclama presedinte - in locul celui care parasise postul in ziua dizolvarii parlamentului care il alesese –, dar pastreaza si functia de sef al armatei. Primavara urmatoare, Musharraf castiga un mandat de cinci ani, in urma unui referendum criticat drept neconstitutional si incorect; imediat isi acorda puteri suplimentare, de dizolvare a parlamentului. Intre timp, Musharraf se raliase campaniei antiteroriste din Afganistan, ceea ce l-a scapat de sanctiunile americane si internationale pentru testele nucleare si conducerea autoritarista. Pervez Musharraf a multumit ieri public pentru cele 252 de voturi favorabile din 257 exprimate in ambele Camere ale parlamentului de la Islamabad si pentru majoritatile obtinute in patru din cinci adunari provinciale. Totul, gratie suporterilor veniti la putere in urma alegerilor din 2002, catalogate drept furate, al caror mandat expira peste o luna. Imbracat ca un civil, contestatul lider de la Islamabad a cerut poporului sa inceteze protestele la adresa domniei sale si sa nu se mai dedea la greve ori alte revolte. Civilie incerta Inaintea scrutinului, ge­neralul-presedinte anun­tase ca nu va renunta la functia militara decat daca este reales. Curtea Suprema sustine acum ca nu-l poate declara invingator pana cand nu decide daca o candidatura in uniforma este valida. Deliberarile inceteaza pe 17 octombrie, pana cand Pakistanul ramane sub amenintarea cu starea de urgenta in cazul unei decizii in defavoarea presedintelui impus si reales. Pe 18 octombrie urmeaza sa revina in Pakistan si Benazir Bhutto, pentru a candida la alegerile generale din noiembrie. Asta dupa ce regimul Musharraf a ridicat, cu doar doua zile inaintea scrutinului prezidential, acuzatiile de coruptie pe numele ei, in schimbul abtinerii de la votul din parlament a partidului care o sustine. Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de stiri generale Acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea