Social

G8, Rusia revine in forta

Summitul G8 care are loc la Sankt Petersburg in perioada 15-17 iulie este pentru Rusia un eveniment istoric care marcheaza consacrarea carierei presedintelui Vladimir Putin, omul care in urma cu cativa ani avea ca misiune sabotarea acestui club select pe care acum il prezideaza. Desi la acest summit al celor opt state dintre cele mai puternice ale planetei exista riscul unor critici fata de Rusia, sefii de stat si de guvern vor fi obligati sa fie galanti cu gazda lor si nu numai din cauza protocolului. Acest fapt va fi savurat, fara indoiala, de liderul de la Kremlin, care a stiut cu abilitate sa profite de enormele resurse energetice ale tarii sale pentru a recastiga in lume influenta pe care o avea altadata Uniunea Sovietica . El este acum gazda statelor cele mai mari, mai bogate, mai dezvoltate si influente din lume, arata analistii care apreciaza ca acest eveniment confirma legitimitatea lui Putin ca lider, cat si rolul Rusiei in plan mondial. Expertii estimeaza ca fostul ofiter KGB, ajuns sef de stat, va folosi summitul G8 pentru a sublinia independenta Rusiei in raport cu acest club. El a promis ca va face din Rusia o mare putere care va juca un rol foarte important in lume iar summitul furnizeaza o confirmare vizibila : "Elita lumii vine in Rusia". De cand a preluat presedintia grupului G8, la inceputul anului, Putin a primit critici atat in Rusia, cat si in strainatate. A fost acuzat ca submineaza democratia in tara si s-a afirmat ca Rusia nu are ce cauta in acest grup. Dar seful de la Kremlin, bazandu-se pe puterea energetica a Rusiei, este din ce in ce mai sigur pe el si gata sa raspunda criticilor sai. Obiectivul sau nu este de a face din Rusia un membru deplin al G8, dimpotriva. Sa dovedeasca lumii ca Rusia nu va juca dupa regulile fixate de altii, care nu ii convin, ca Rusia nu apartine decat ei insesi si trebuie sa fie respectata. Potrivit rezultatelor unui institut independent de sondaje, "rusii nu asteapta nici un rezultat concret" la summit, doar "sentimentul grandorii lor". Ceea ce Putin a stiut sa le-o ofere...

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea