Social

Firmele irlandeze renunţă la striptease-ul în afaceri

Aproape 40 de societăţi irlandeze au semnat o cartă în care se angajează să nu-şi mai ducă clienţii să se distreze în cluburile de striptease , a anunţat organizaţia Ruhama, care luptă împotriva prostituţiei şi exploatării sexuale, scrie AFP. Carta , lansată în iunie la Dublin de Ruhama, le interzice firmelor din Irlanda să mai cheltuiască banii în cele 15 cluburi de striptease de pe insulă. "Aproape 50 de companii ne susţin şi circa 40 au semnat deja carta noastră", a declarat Gerardine Rowley, purtător de cuvant al Ruhama. Organizaţia a contactat deja mai multe sute de societăţi. "Suntem conştienţi că în ţări precum Marea Britanie sau SUA a devenit un obicei ca societăţile să-şi ducă clienţii în cluburi de striptease. Vrem să ne asigurăm că nu va fi şi cazul Irlandei", a explicat purtătorul de cuvant. Ruhama susţine că industria sexului a cunoscut o importantă creştere în ultimii ani în Irlanda. "Nu exista decat un singur club în 2000", a afirmat Gerardine Rowley. Ea spune că cluburile de striptease nu sunt "un divertisment fără consecinţă", ci o "poartă către prostituţie şi trafic sexual". Rowley susţine că 95% din dansatoarele din cluburile irlandeze sunt originare din Europa de Est.
  •   2006-08-28
  •  
  •   comentarii

Articol scris de

Acasa.ro

Vezi toate articolele

Articole din social

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, psihologul Cristina-Andreea Dumitras: Care sunt joburile de viitor?

Expertul Acasa.ro, psihologul Cristina-Andreea Dumitras

Pune o intrebare

Top

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, Cosmina Marinescu: Cum poti sa-ti reduci cheltuielile fara sa simti frustrarea renuntarii

Expertul Acasa.ro, Cosmina Marinescu, consilier financiar

Pune o intrebare